tion.ro Web analytics

A șaptea ediție a Zilelor Culturii Maghiare se desfășoară la Timișoara cu evenimente care au început încă de joi, 22 septembrie și care se termină duminică. Sunteți așteptați cu obiceiuri, mâncăruri specifice Ungariei, spectacole pentru copii, artiști renumiți și meșteșuguri - puteți învăța să confecționați păpuși din pâslă și alte lucruri.
LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală are loc între 23 și 25 septembrie în Parcul Rozelor din Timișoara, organizat de Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Festivalul aduce împreună peste 50 de artizani și un program artistic complex, cu artiști locali și din Ungaria, Italia și Portugalia. Evenimentul are activități pentru toate vârstele și este gratuit.
În weekendul 24-25 septembrie are loc o excursie cu bicicletele organizată de CJ Timiș până în Serbia, la Zrenjanin, pe pista ce leagă Timișoara de țara vecină. Va fi deschis punctul de frontieră, iar Asociația de Turism Timiș face recomandări de puncte de turism pe traseu. De asemenea, există un concurs de selfie-uri cu premii în bilete la festivaluri.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara desfășoară în acest moment un proiect în cadrul căruia persoanele de peste 18 ani din județele Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș pot beneficia de screening pentru depistarea gratuită a diabetului, cancerului de prostată și a cancerului de col uterin. Analizele se pot realiza gratuit până în 15 octombrie.
Timp de patru zile, în perioada 21-24 septembrie, la Timișoara are loc cel de-al XVI-lea Congres Național de Drumuri și Poduri, organizat de Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri din România (APDP). Specialiștii în domeniu s-au reunit aici pentru dezbateri pe teme de infrastructură.

Sănătate

Sezonul rece și nevoile organismului. Ce vitamine recomandă medicii
Spitalul CFR Timișoara ne avertizează cu privire la pericolele la care este expus organismul în sezonul rece și recomandă vitaminele de care are nevoie corpul nostru în această perioadă.

Utile

Începe sezonul de încălzire la Timișoara. Vineri se fac probele la cald
Compania locală de termoficare Colterm anunță începutul sezonului de încălzire. Probele la cald, ultimul pas din pregătirea sistemului de termoficare, vor începe vineri. Luni ar fi prima zi din sezonul de încălzire.

Ştiri din Timiș

Învață să îți înființezi propria afacere. Cursuri gratuite de formare în antreprenoriat, în Timiș
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, prin cofinanțare de la Uniunea Europeană, implementează proiectul „Urban ACTIV – întreprinderi sociale sustenabile în mediul urban în regiunile Vest, Centru și Nord-Vest”. Dacă îndepliniți cerințele de selecție, puteți participa la cursuri de formare în antreprenoriat și veți învăța cum să primiți finanțare pentru a înființa propria întreprindere.

Ştiri din Timiș

A murit preotul Dumitru Vana, care a slujit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
O veste tristă vine de la Mitropolia Banatului, care a anunțat decesul preotului Dumitru Vana. 1

Eveniment

Două tinere s-au bătut pe podul din Badea Cârțan pentru un iubit comun. Rolele, folosite ca „armă”
Două fete, care s-au luat la bătaie „din dragoste” în Badea Cârțan din Timișoara, au fost despărțite de polițiștii local ce treceau prin zonă. Una dintre ele și-a scos rolele din picioare pentru a-și lovi adversara.

Eveniment

Vârstnic mort într-un incendiu la Coșteiu
O întâmplare tragică a avut loc, în zorii zilei de miercuri, în județul Timiș.

Târgul Imobiliar

City of Mara – Proiectul Rezidențial de Top din Timișoara, la Târgul Imobiliar 2024
În perioada 12-13 octombrie 2024, City of Mara, unul dintre cele mai remarcabile proiecte rezidențiale din Timișoara, va participa la Târgul Imobiliar Timișoara, desfășurat la Iulius Congress Hall. Acesta este un eveniment de referință pentru piața imobiliară locală, unde City of Mara își propune să ofere vizitatorilor o experiență completă și personalizată.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 octombrie
Miercuri, 9 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici