Cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică Columbia 2021 (IOAA –Columbia 2021), a avut loc în perioada 14-21 noiembrie. S-a desfășurat online, cu monitorizare audio-video. Elevii din România au obținut nouă medalii: una de aur, două de argint și șase de bronz, dar și o mențiune. Medalia de aur a fost luată de Vlad Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara.
Mitropolia Banatului ar putea păstra un teren estimat la jumătate de milion de euro din Calea Buziașului, primit în folosință gratuită în 2019 de la Primăria Timișoara. În doi ar fi trebuit să înceapă construcția unui așezământ social destinat și angajaților de la Continental, dar n-a reușit, așa că vrea prelungirea înțelegerii cu PMT.
Asociația Împreună pentru Suflet (AIPS) a ajuns deja la a cea de-a treia ediție a campaniei de Moș Nicolae - „Oferă în dar o pereche de ghetuțe”. Sunt peste 50 de copii din Timișoara, Periam sau Rusca Montană, care provin din familii defavorizate și au nevoie de ajutor. Cei care doresc să lumineze sărbătorile de iarnă pentru acești copii, sunt invitați să se alăture inițiativei.
O medie de 270 de lei trebuie să scoată din buzunare cei care au fost prinși luni, 15 noiembrie, că nu au purtat masca de protecție. Oamenii legii au aplicat 75 de sancțiuni acestora, în valoare totală de 20.500 de lei, iar alte cinci au fost aplicate celor care nu au respectat interdicțiile de deplasare.
Eveniment
Accident cu două victime, sâmbătă seara, pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj. Doi șoferi au ajuns la spital după ce unul dintre ei a urcat beat la volan și a intrat cu mașina în celălalt care conducea regulamentar.
Eveniment
Atenționare a polițiștilor timișeni de la rutieră pentru șoferii care circulă în județ. Oamenii legii le reamintesc cum să conducă în condiții de vreme rea.
Eveniment
Accident de motocicletă, sâmbătă după-masă, lângă Timișoara. Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59 și a lovit un alt motociclist de 36 de ani. Acesta din urmă era posibil drogat și cu permisul suspendat. Cei doi au fost duși la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Capitală Culturală
A Week for Monuments a ajuns la a doua ediție, care în acest an dorește să aducă în atenția publicului larg importanța patrimoniului cultural și consecințele dispariției acestuia.
Ştiri din Timiș
Vineri, reprezentanții de la nivel național ai Partidului Național Liberal (PNL) s-au întâlnit în Biroul Permanent pentru a vota listele cu candidați la alegerile parlamentare. A fost agreată inclusiv cea din Timiș, anunțată în prima parte a lunii.
Eveniment
Polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat vineri seara mai multe acțiuni de control. Au prins un bărbat care era la volan deși nu avea permis și un pasager minor cu substanțe interzise.
Ştiri din Timiș
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă mai multe avertizări de inundații care vizează mai multe râuri din țară, printre care și câteva din Timiș.
Capitală Culturală
Timișoara devine capitala echilibrului și hub de artă performativă contemporană. În această toamnă va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de Funambulism Timișoara. Se caută funambuliști și artizani care lucrează cu fire.
2