tion.ro Web analytics

Nu mai avem nicio localitate din Timiș în care să fie aplicate cele mai dure restricții impuse de autorități pentru a fi aplicate în funcție de rata de infectare. Odată cu prima etapă a relaxării naționale, CJSU Timiș a ridicat restricțiile din Jebel, dar impune unele în Voiteg, unde incidența a trecut de 3 la mie.
Cel mai mare număr de vaccinări într-o singură zi, în județul Timiș, a fost înregistrat de sâmbătă până duminică: 6.659 de oameni imunizați la nivelul județului. Majoritatea s-au vaccinat la ediția a doua a Maratonului Vaccinării, unde până duminică la prânz erau administrate un total de 5.346 de doze.
Sute de oameni au mers în prima zi la ediția a doua a Maratonului Vaccinării de la CRAFT, unde pentru prima dată în județ s-au făcut imunizări cu serul de la Johnson&Johnson, în afara cabinetelor medicilor de familie. 252 de doze J&J au fost administrate în primele opt ore de maraton, până la miezul nopții. Avem peste 130.000 de oameni vaccinați complet în județ.
Deși ar fi trebuit să fie gata de start, șantierul de la Pasajul Solventul încă nu poate fi deschis. Se așteaptă după avizele de la CFR, iar proiectantul încă nu a finalizat documentația, deși avea patru luni la dispoziție. Ultima estimare venită dinspre primărie este că lucrările ar putea începe prin iulie.
Primarul Timișoarei va avea o agendă foarte bine organizată, pusă la cale de șeful Biroului Asistare Primar, post scos nu demult la concurs. Unicul candidat, numărul 400010, a trecut și de interviu, vineri, 14 mai. Trebuie să treacă și perioada contestațiilor ca să aflăm cine va fi șeful de cabinet al lui Dominic Fritz.
Fostul viceprimar al Timișoarei, liberalul Dan Diaconu, acuză actuala conducere a primăriei că nu a gândit cum trebuie noul program de sprijin pentru reabilitarea clădirilor istorice private. Vorbește despre „goana după surle și trâmbițe” care „dăunează grav patrimoniului” și spune că, de fapt, programul nu va putea fi pus în aplicare.
Consilierul local fără partid Ana Munteanu va fi viitorul consilier personal al vicepreședintelui CJ Timiș, Cristian Moș. Ea a fost suspendată din USR după scandalul cu descinderea regizată într-un restaurant din Timișoara. Nu a pierdut însă încrederea tuturor, așa că deocamdată lucrează voluntar la CJ Timiș și participă din biroul lui Moș la ședințele de consiliu local.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 septembrie 2024, în Timișoara?
Duminică, 29 septembrie, puteți merge la proiecții de film sau la petreceri în oraș. Continuă evenimentele cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.

Eveniment

Accident provocat de un șofer beat, pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj
Accident cu două victime, sâmbătă seara, pe drumul ce leagă Timișoara de Lugoj. Doi șoferi au ajuns la spital după ce unul dintre ei a urcat beat la volan și a intrat cu mașina în celălalt care conducea regulamentar.

Eveniment

Polițiștii timișeni avertizează: conduceți cu atenție sporită pe vreme rea!
Atenționare a polițiștilor timișeni de la rutieră pentru șoferii care circulă în județ. Oamenii legii le reamintesc cum să conducă în condiții de vreme rea.

Eveniment

Doi motocicliști răniți într-un accident, lângă Timișoara. Unul dintre ei era posibil drogat și cu permisul suspendat
Accident de motocicletă, sâmbătă după-masă, lângă Timișoara. Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59 și a lovit un alt motociclist de 36 de ani. Acesta din urmă era posibil drogat și cu permisul suspendat. Cei doi au fost duși la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Capitală Culturală

Patrimoniul cultural și istoric al Timișoarei, celebrat printr-o săptămână de ateliere, expoziții, proiecții de film și muzică live
A Week for Monuments a ajuns la a doua ediție, care în acest an dorește să aducă în atenția publicului larg importanța patrimoniului cultural și consecințele dispariției acestuia.

Ştiri din Timiș

Blaga, Tabără și Pirtea, validați și la nivel național pentru a candida din partea PNL Timiș la alegerile parlamentare
Vineri, reprezentanții de la nivel național ai Partidului Național Liberal (PNL) s-au întâlnit în Biroul Permanent pentru a vota listele cu candidați la alegerile parlamentare. A fost agreată inclusiv cea din Timiș, anunțată în prima parte a lunii.

Eveniment

Șofer fără permis și pasager minor cu substanțe interzise, depistați de polițiștii timișeni
Polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat vineri seara mai multe acțiuni de control. Au prins un bărbat care era la volan deși nu avea permis și un pasager minor cu substanțe interzise.

Ştiri din Timiș

Risc ridicat de inundații pe câteva râuri din Timiș
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă mai multe avertizări de inundații care vizează mai multe râuri din țară, printre care și câteva din Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici