Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) și-a mărit echipa artistică cu trei noi membri. Astfel, începând cu 1 septembrie, regizorul Clemens Bechtel, un vechi colaborator al teatrului, a devenit noul director artistic al TGST, regizoarea Irisz Kovacs, nominalizată în trecut pentru două premii UNITER, a preluat funcția de regizor angajat al teatrului, iar actorul Radu Vulpe, bine cunoscut pentru rolurile sale din repertoriul Teatrului German, a revenit în echipa artistică.
Ionel Petrea are o poveste de viață ce pare demnă de un film artistic. Abandonat imediat după naștere la spitalul din Făget și în ciuda tuturor greutăților, a reușit să-și învingă statutul de orfan și să termine cursurile a două facultăți. De mai mulți ani, Ionel Petrea este profesor, iar de anul trecut director al unei școli din Timiș.
Se apropie unul dintre cele mai așteptate evenimente de către timișoreni. Săptămâna viitoare va fi hramul Catedralei Mitropolitane, de ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, însoțit de evenimentele asociate lui, și anume Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților. Aceste manifestări încheie stagiunea în aer liber din Parcul Rozelor a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara din 2024.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, filme, evenimente din cadrul Cozzmonautica și spctacole.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara inițiază, în acest an, Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”. Prima ediție se va desfășura în perioada 23 septembrie-10 octombrie.
Cinema
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.
România
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital, cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, scrie AGERPRES.
Cinema
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Activitățile din cadrul programului Științescu Timișoara continuă cu un târg de științe. Pasionații de științe și tehnologie sunt invitați la o zi plină de experimente, jocuri și alte activități practice.
Eveniment
Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au efectuat, miercuri, un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială situată în localitatea Oloșag, județul Timiș.
Ştiri din Timiș
În nopțile de joi spre vineri, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timișoara se vor filma secvențe pentru un episod al unei mini-serii TV. Astfel, reprezentanții primăriei anunță că pentru câteva ore în fiecare dintre cele trei nopți, traficul va fi închis pe anumite străzi.
5