Cinci idei pentru comunitate iau naștere în orașul de pe Bega grație unui program inițiat de către Fundația Comunitară Timișoara. Se vor crea mici locuințe modulare pentru locuire socială și incluzivă, se vor organiza activităţi de revitalizare a curţilor şcolare și evenimente în spațiul public pe teme legate de sănătate mintală şi stare de bine.
Peste 30 de milioane de lei din fondurile destinate apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităților” au fost contractați de Universitatea de Vest din Timișoara. Grație acestui proiect, 38 de laboratoare vor fi create sau dotate cu tehnologie de ultimă generație, instrumente hardware, software și echipamente de top.
Feriți de ore online și cu emoția unui nou început, aproape 100.000 de elevi și preșcolari se pregătesc în Timiș să audă sunetul clopoțelului și glasurile care îi ghidează spre clase. Anul școlar începe în județ cu mai multe clase care vor face ore inclusiv după-masa, cu școli care nu au toate avizele necesare de funcționare, dar cu toalete conforme!
Eveniment
Un tânăr motociclist și pasagera acestuia au fost răniți într-un accident pe strada Sever Bocu din Timișoara, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism în timp ce încerca să schimbe banda. Impactul i-a proiectat pe aceștia într-un alt vehicul și, ulterior, în doi copaci.
2
Economic
Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept a rambursării creditelor curente şi restante până în august 2025, potrivit Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Arhiva de Sunet: Jazz x TM x Viață 60-70-80 își propune să creeze o experiență nostalgică pentru iubitorii de jazz.
Ştiri din Timiș
Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” trei școli din județul Timiș: Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Colegiul Național C.D Loga Timișoara și Școala Gimnazială Dumbrăvița.
2
Ştiri din Timiș
În urma a două evenimente tragice, unul de la Timișoara și unul de la București, Sindicatul IT Timișoara a decis să organizeze un marș de protest împotriva abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă. Ar fi vorba în mod special de multinaționale.
11
Ştiri din Timiș
Luna octombrie marchează 18 ani de la deschiderea primului magazin Auchan România, iar clienții sunt așteptați în magazine pentru o sărbătoare de oferte WooWW! Până pe 22 octombrie, la Auchan ai parte de peste 1.000 de reduceri substanțiale și beneficii suplimentare prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan, iar noi vă prezentăm mai jos cele mai interesante oferte din perioada 8-10 octombrie.
Ştiri din Timiș
Un copil s-a grăbit să vină pe lume, iar acest lucru s-a întâmplat în Gara de Nord din Timișoara.
4
Ştiri din Timiș
Joi, 10 octombrie, magazinul Lefties își va deschide oficial porțile în Iulius Town Timișoara. Brandul face parte din Grupul Inditex, una dintre cele mai mari companii de retail de modă din lume, care deține ZARA, Bershka, Massimo Dutti, Pull & Bear, Stradivarius și Oysho.