O nouă șansă la viață pentru mai mulți pacienți. Transplant de organe la Spitalul Județean Timișoara
O tânără de 18 ani, aflată în moarte cerebrală, le-a dat șansa la viață mai multor pacienți care aveau nevoie de organe. Transplanturile au avut loc la Spitalul Județean Timișoara.
Proiectului „Ora lui Robert" are loc sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 10:40, pe platoul Iulius Gardens. Timp de o oră și jumătate, 70 de copii instituționalizați vor participa la o serie de activități sportive, inițiate de sportivii Rareș Leschian și Robert Nastasie. Scopul proiectului este crearea unei comunități prin sport.
„Toate locurile de parcare/staționare ce intră sub incidența Regulamentului TimPark vor fi locuri de parcare/staționare destinate uzului general” este anunțul general până când instanța din Timișoara se pronunță definitiv în procesul intentat de avocatul Cristian Clipa, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara împotriva Consiliului Local Timișoara, pentru hotărârea prin care a fost aprobat noul regulament de parcare.
În cadrul sesiunii de admitere de toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică organizează admiterea la programele de studii de masterat didactic în domeniile: Educație fizică și sport, Fizică, Biologie, Chimie și Geografie.
Azi în Timișoara
Joi, 10 octombrie, puteți participa la o conferință despre inteligența artificială, o lansare de carte, la un recital cameral, la proiecții de film sau expoziții.
Eveniment
Un tânăr motociclist și pasagera acestuia au fost răniți într-un accident pe strada Sever Bocu din Timișoara, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism în timp ce încerca să schimbe banda. Impactul i-a proiectat pe aceștia într-un alt vehicul și, ulterior, în doi copaci.
6
Ştiri din Timiș
Arhiva de Sunet: Jazz x TM x Viață 60-70-80 își propune să creeze o experiență nostalgică pentru iubitorii de jazz.
Ştiri din Timiș
Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” trei școli din județul Timiș: Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Colegiul Național C.D Loga Timișoara și Școala Gimnazială Dumbrăvița.
3
Ştiri din Timiș
În urma a două evenimente tragice, unul de la Timișoara și unul de la București, Sindicatul IT Timișoara a decis să organizeze un marș de protest împotriva abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă. Ar fi vorba în mod special de multinaționale.
14
Ştiri din Timiș
Luna octombrie marchează 18 ani de la deschiderea primului magazin Auchan România, iar clienții sunt așteptați în magazine pentru o sărbătoare de oferte WooWW! Până pe 22 octombrie, la Auchan ai parte de peste 1.000 de reduceri substanțiale și beneficii suplimentare prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan, iar noi vă prezentăm mai jos cele mai interesante oferte din perioada 8-10 octombrie.
Ştiri din Timiș
Un copil s-a grăbit să vină pe lume, iar acest lucru s-a întâmplat în Gara de Nord din Timișoara.
4