tion.ro Web analytics

Iar „deschide” USR centrul Timișoarei pentru bicicliști. Aleșii USRPLUS s-au întâlnit cu câțiva dintre timișorenii care se deplasează pe două roți și au concluzionat că vor încerca anularea deciziilor care interzic plimbările cu biciclete, trotinete, role și alte mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. Vor fi instalate indicatoare pentru limitarea vizitei și a accesului în zonele aglomerate, în anumite intervale orare.
Dispar 159 de copaci din cei peste 360 care umbreau Calea Bogdăneștilor, aflată în șantier pentru reabilitare. Din arborii puși la pământ de primărie majoritatea sunt pruni și nuci, pentru aceștia din urmă fiind nevoie de avize speciale în caz de tăiere. Avizele există, susțin reprezentanții primăriei, care promit că, la finalul lucrărilor, vom găsi 546 de arbori pe Calea Bogdăneștilor.
Colterm rămâne fără director de săptămâna viitoare, când expiră mandatul lui Petre Nenu, care nu ar mai putea fi prelungit. Din partea primăriei nu se aude nimic, iar societatea de termoficare nu a organizat încă un concurs pentru postul de manager. Mai mult, nu ar fi fost pusă în practică nici organigrama care prevedea desființarea unor posturi de director, iar șeful CA dă de înțeles că încă nu s-a discutat problema cu cei din PMT.
Timișorenii sunt puși în pericol de crengile uscate din copaci și de arborii uscați din câteva parcuri din centrul orașului, iar reprezentanții primăriei ne anunță că au transmis o notificare societății din subordinea consiliului local care se ocupă de întreținerea acestora. Nu s-a intervenit peste tot, așa că a fost cerut ajutorul celor de la Salvo.
În plină vară, reprezentanții Primăriei Timișoara au cerut debranșarea de la apă și de la curent a două ștranduri celebre din oraș. Este vorba despre Heaven și Termal, cu care municipalitatea se judecă de câțiva ani buni, pentru că funcționează ilegal pe terenurile PMT. Adică nu mai au contracte de închiriere și societățile în cauză „refuză să predea locațiile”.
Cinci luni mai târziu de când au anunțat că elimină amenzile abuzive pentru cei care circulă pe două roți prin centrul Timișoarei, consilierii locali USRPLUS și-au amintit de promisiunea făcută în primăvară. Acum vor o întâlnire cu bicicliștii, la care va participa inclusiv consilierul primarului, Rudolf Gräf.

Sănătate

Investigații gratuite, cu bilet de trimitere, pentru depistarea bolilor de inimă la Spitalul CFR Timișoara
La Spitalul CFR Timișoara se pot face investigații gratuite, cu bilet de trimitere, pentru depistarea bolilor cardiovasculare. Bolile inimii sunt una dintre cele mai comune cauze de deces la nivel global.

Ştiri din Timiș

Regulamentul de „urbanizare” a fostelor spații industriale din Timișoara, în dezbatere publică
Primăria Timișoara a anunțat că vrea să elaboreze un regulament special pentru dezvoltarea fostele spații industriale ale Timișoarei. A fost cerută dezbatere atât pe tema regulamentului de restructurare urbană propriu-zis, cât și a altui document adiacent. Aceasta va fi organizată vineri, 1 noiembrie.

România

Ministerul Educației a aprobat mărirea burselor pentru studenți
Conform ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, începând cu anul universitar 2024-2025 se măresc bursele pentru studenții doctoranzi, bursele pentru studenții la licență didactică cu dublă specializare, bursele pentru olimpici și bursele sociale. Majorarea burselor s-a aprobat la aproape o lună de la începerea cursurilor.

Ştiri din Timiș

Sistemul garanție-returnare: doar o sancțiune, după aproape 200 de sesizări și controale în Timiș
Sistemul de garanție – returnare (SGR) este operațional în România din 30 noiembrie 2023. La aproape 11 luni de atunci, în Timiș, au fost aproape 200 de sesizări și controale, însă a fost dată doar o amendă. În aceste condiții, reprezentanții Gărzi de Mediu Timiș consideră că nu se cunosc bine obligațiile.

Ştiri din Timiș

Fritz, „înlocuit” de Roberto David. Tânărul de nici 25 de ani ajunge consilier local
Reprezentanții USR Timiș susțin că, deși există o sentință de „invalidare”, alianța Timișoara Unită va avea 13 mandate în Consiliul Local Timișoara, iar tânărul Roberto-Sebastian David este ultimul de pe această listă. Invalidarea ar fi a mandatului de consilier local a lui Dominic Fritz. Reales primar, acesta nu poate fi și consilier local. 4

Capitală Culturală

Scurtmetraj muzical, unic în România, lansat de artistul timișorean Ioan Popovici și trupa Flare
Compozitorul și instrumentistul timișorean Ioan Popovici a lansat, alături de trupa Flare, un material inedit pentru scena rock din România. Este vorba despre un scurtmetraj muzical alcătuit din cinci videoclipuri, numit „Keep The Light On”.

Ştiri din Timiș

Cinci noi stații de încărcare a mașinilor electrice, la Dumbrăvița. Fiecare are câte două locuri
Primăria Dumbrăvița anunță că în comună vor apărea cinci noi stații de încărcare, pe lângă cea deja existentă, de la Parcul Central. La fiecare stație se vor putea încărca, simultan, două mașini. Investiția este finanțată de AFM.

Capitală Culturală

Colecție unică de picturi realizate de Mihaela Laslo, într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Asociația „La blouse roumaine IA” prezintă expoziția „Îngeri cu Altițe”, ce va avea loc în sala expozițională corp A a muzeului. Expoziția se va deschide în data de 30 octombrie, la ora 12.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici