tion.ro Web analytics

Ficatul este unul dintre organele vitale ale omului, cu funcții metabolice și de detoxifiere foarte importante. Unele medicamente care se administrează pacienților (anumite antibiotice, medicamente folosite în chimioterapie sau imunosupresivele, medicamentele antiretrovirale și antituberculoase) sunt toxice pentru ficat, astfel că specialiștii de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara ne spun cum să protejăm ficatul.
Toate cele 4 loturi ale tronsonului de cale ferată Caransebeș - Timișoara – Arad, cu o lungime de peste 160 km, au constructori desemnați. Vineri, 19 august, a fost desemnat constructorul pentru modernizarea liniei de cale ferată pe secțiunea Lugoj – Timișoara Est, transmite ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
DGASPC Timiş, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității şi Biroul de Siguranţă Şcolară a derulat o serie de întȃlniri cu asistenţii maternali din județul Timiș, scopul fiind acela de a le oferi mai multe informații despre prevenţia abuzurilor şi neglijării asupra copiilor.

Ştiri din Timiș

Anunț licitație deschisă cu strigare, pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara și trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara
Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță organizarea licitației deschisă cu strigare, pentru valorificarea următoarelor vehicule fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara, trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara:

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Festivalul Papricașului, Vinului și al Țuicii va avea loc, în weekend, la Buziaș
Anul acesta, evenimentul va avea loc în 12 și 13 octombrie și are ca invitați interpreți de muzică populară, ansambluri folclorice și formații de muzică pop.

România

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, audiat la DNA într-un dosar de luare de mită
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru este vizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de luare de mită, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Ştiri din Timiș

Obținerea permisului auto, mai ușoară la Timișoara. Programările la proba practică merg pe bandă rulantă
Perioada de așteptare pentru programare la proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere a scăzut de la patru luni, în 2022, la două luni în 2023, și la doar câteva zile, în octombrie 2024. Cifrele arată, în continuare, că aproape jumătate dintre cei care susțin „orașul” ajung să și promoveze proba. Avem cam același procent și la „sală”. 3

Ştiri din Timiș

A fost ales, până la urmă, un nou „primar interimar” la Lugoj. Mandatul lui va dura o săptămână
Miercuri, 9 octombrie, la o săptămână după ce Primăria Lugoj a rămas fără conducător propriu-zis, a fost numit un nou „primar interimar” care să preia frâiele până la instalarea lui Călin Dobra, primarul ales pe 9 iunie. Învestire care ar urma să se facă într-o săptămână, plus-minus. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 octombrie
Joi, 10 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Prețurile intră la apă la Karusel Auto Spa - cel mai modern centru de spălătorie și cosmetică auto din vestul țării
ADVERTORIAL. În această toamnă mașinile intră și ies curate din cel mai nou și performant tunel automat din oraș cu prețuri pornind de la doar 35 de lei. Karusel Auto Spa este singurul loc din Timișoara în care în doar 5 minute mașina este spălată, tratată și uscată… și nici măcar nu trebuie să te dai jos din ea.

Ştiri din Timiș

Timișoara, ne întoarcem la tine cu o ediție de toamnă în centrul orașului, chiar în Piața Libertății!
Food Truck Festival revine cu o ediție de toamnă într-un loc iconic al orașului - Piața Libertății. Între 11 și 13 octombrie, Piața Libertății din Timișoara va fi punctul central al aventurilor gastronomice, oferind preparate din diverse colțuri ale lumii! Vei găsi muzică, o atmosferă energică, jocuri pentru copii și arome deosebite! Pregătește-te pentru o experiență culinară extraordinară, unde aromele autentice și gusturile remarcabile se îmbină armonios.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici