Claudiu Nicola, optician cu 16 ani experiență în domeniul opticii medicale: „Din păcate, circulă un mit printre pacienți cum că lentilele progresive nu ar fi bune, că nu te acomodezi cu ele... în prezent, în optica pe care o coordonez am redus procentul de neacomodare cu lentilele progresive sub 1%”.
O profesie în care te întâlnești de cele mai multe ori cu mai multe personalități pe care le ai sau în care trebuie să te transpui, care trebuie studiată și mai ales făcută cu migală pentru a te contempla după o nouă fire. Să fii actor rezonează cu multă muncă, dar mai ales cu pasiunea și talentul de a fi parte, mai mereu, dintr-o nouă poveste. Despre această profesie care se desfășoară sub lumina reflectorului ne spune mai multe Otniel Floruț.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la spectacole diverse, expoziții și concerte.
Capitală Culturală
În cadrul programului ArtHubLTO, mai mulți elevi de la Liceul Teologic Ortodox “Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din Timișoara au avut oportunitatea de a realiza mai multe fotografii prezentate la expoziția de fotografie “Splendoarea Clipei”.
Capitală Culturală
Festivalul LA PAS revine la Timișoara și va avea loc într-o nouă locație. Dacă anul trecut a avut loc la Muzeul Tramvaielor, ediția din 2024 se va ține la Casa Tineretului. Organizatorii promit hrană bună și cultură sustenabilă: pâine și plăcinte ca pe vremea bunicilor, produse artizanale premiate, zeci de ateliere și concerte cu invitați speciali.
Turism
Un proiect inedit a fost pus la cale de Organizația Managementul Destinației (OMD) Timișoara. Aceasta a lansat, miercuri, „Turul Instagramabil al orașului Timișoara”, care cuprinde 40 de obiective turistice din oraș și împrejurimi.
Ştiri din Timiș
Președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat miercuri, 18 septembrie, că Centura de Nord a Timișoarei va fi modernizată și va avea, cel mai probabil, patru benzi. Acesta spune că investiția ar putea fi finanțată prin Programul Transport (PT) 2021 - 2027, desfășurat de Ministerul Transporturilor.
2
Ştiri din Timiș
Andrei Obreja, primarul ales al comunei Pișchia, face apel la comunitate să ajute o familie din satul aparținător Bencecu de Sus, a cărei casă a rămas fără acoperiș. Familia a cumpărat recent casa veche însă în urma ploilor, acoperișul s-a surpat. Din fericire, oamenii nu au fost răniți.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are în planuri patru parcări multinivel. Una, cea de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” este cea mai avansată, pregătindu-se licitația pentru execuție, una promisă încă de anul trecut. Celelalte trei sunt în diferite faze ale realizării studiilor de fezabilitate.
România
A fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare pentru elevii care au obținut media 10 la examenele din sesiunea 2024. Absolvenții de gimnaziu vor primii 2000 de lei, iar cei de liceu 5000 de lei.