tion.ro Web analytics

Timișoara Capitală Culturală Europeană nu mai primește nimic anul acesta de la Ministerul Culturii, nu că ar fi primit mare lucru. Mai marii de la București au tăiat din banii pentru TM2023 pentru că nu aveau cu ce să acopere cheltuielile de personal ale instituțiilor din subordine. Anunțul a fost făcut de un fost secretar de stat al ministerului.
A pornit șantierul pentru noul magazin Ikea de lângă Timișoara, care va fi construit în 12 luni, la intrarea în Dumbrăvița dinspre Calea Aradului. Joi, 25 noiembrie, a fost pusă piatra de temelie, în prezența autorităților locale. Magazinul se va întinde pe 26.000 de metri pătrați și va avea 250 de angajați.
Toate achizițiile publice făcute de Primăria Timișoara și de instituțiile din subordine vor fi centralizate de Agenția de Achiziții Publice Timișoara (UCA), o structură nouă care va funcționa ca o societate comercială și care va avea sediul în clădirea Incuboxx. Aceasta va avea cinci sau șase angajați și apare în urma unui protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
Târgul de Crăciun din Timișoara, desfășurat în pandemie, va fi îngrădit. Casa de Cultură și Primăria Timișoara au decis că accesul va fi permis doar celor care au certificat verde. Zona din fața Operei și parcarea Modex, dar și Piața Libertății vor fi îngrădite, iar la mâncare se va intra liber, dar vânzătorii vor cere dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. Bradul e adus de o firmă din Reșița și costă 10.000 de euro.
Hotărârea privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2022 ar putea fi revocată, la propunerea conducerii municipalității. Proiectul a fost votat de două ori în aceeași ședință de consiliu local, iar reprezentații PMT se tem că „s-ar crea dificultăți în colectarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020” după ce hotărârea a fost contestată de PSD și PNL la Prefectura Timiș.
Timișorenii nu vor mai plăti parcarea în weekend, așa cum își dorea inițial administrația Fritz, iar instituțiile publice vor plăti locurile rezervate, care vor fi limitate, anunță viceprimarul Ruben Lațcău la aproape două luni de când a fost făcut publicul noul regulament de parcare. Primăria Timișoara mai organizează o dezbatere publică pe tema Timpark, joi după-amiază.
Ministerul Culturii a reușit în cele din urmă să găsească un proiectant, să semneze contractul și să dea drumul proiectării pentru Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989, care ar urma să fie deschis în fosta garnizoană din Piața Libertății. Proiectul tehnic este întocmit de o firmă din București care lucrează cu doi subcontractanți.

Cinema

Există sau nu liberul arbitru? Puneți cap la cap piesele de puzzle din filmul „Unde merg elefanții?” pentru a afla
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.

Cinema

Vino să îi vezi pe Brad Pitt și Edward Norton, din nou pe marele ecran, la Cinema Timiș
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Experimente, jocuri și alte activități practice pentru elevi la Târgul de științe Științescu, organizat la Muzeul Apei din Timișoara
Activitățile din cadrul programului Științescu Timișoara continuă cu un târg de științe. Pasionații de științe și tehnologie sunt invitați la o zi plină de experimente, jocuri și alte activități practice.

Eveniment

Aproape 600 de tone de îngrășământ chimic, depozitat direct pe sol de o firmă din Timiș
Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au efectuat, miercuri, un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială situată în localitatea Oloșag, județul Timiș.

Ştiri din Timiș

La Timișoara se toarnă un serial. Traficul, închis trei nopți din cauza filmărilor
În nopțile de joi spre vineri, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timișoara se vor filma secvențe pentru un episod al unei mini-serii TV. Astfel, reprezentanții primăriei anunță că pentru câteva ore în fiecare dintre cele trei nopți, traficul va fi închis pe anumite străzi. 2

Ştiri din Timiș

La doi ani de la începutul lucrărilor, noua clădire de la Școala Gimnazială nr. 13 poate fi recepționată
Lucrările de la Școala Gimnazială nr. 13 sunt gata, iar Primăria Timișoara poate începe recepția acestora. Aici, în ultimii doi ani, a fost ridicat un nou corp de clădire, cu șapte clase și o sală de sport. Deja au fost aduse și dotările: table inteligente, videoproiectoare, mobilier nou și echipamente sportive, printre altele.

Ştiri din Timiș

Vestul României – zero emisii de carbon până în 2050. Prima regiune din țară cu o strategie pentru adaptarea la schimbările climatice
Regiunea Vest va fi prima din România care va avea o strategie pentru reziliență și adaptare la schimbările climatice. ADR Vest va implementa proiectul „PACT4.0WEST”, printr-un program prin care și alte 39 de regiuni vor beneficia de suportul Uniunii Europene pentru a avea zero emisii de carbon până în anul 2050. 3

Eveniment

Umilit de șase băieți și două fete. Un adolescent din Timișoara a fost tuns și lăsat fără bani și telefon
Un caz revoltător care a avut loc în 4 iunie la Timișoara a fost făcut public joi de către Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș. Un băiat în vârstă de 17 ani s-a ales cu, poate, cea mai mare sperietură din viața lui. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici