tion.ro Web analytics

Pentru că îi era frică să-i trimită pe muncitori să toaleteze arborii din oraș, primarul Dominic Fritz spunea încă din februarie că vor fi organizate ateliere de lucru pentru angajații primăriei. Se lucra „cu foarte multă energie” să fie rezolvată această problemă. Până acum nu a fost anunțat niciun atelier de lucru, dar reprezentanții Asociației Peisagiștilor filiala Vest spun că primul workshop va avea loc în toamnă.
Noua organigramă a Primăriei Timișoara, aprobată în urmă cu o lună în consiliul local, este contestată de sindicatul municipalității. Structura PMT reduce numărul de direcții sau birouri din primărie și al șefilor și desființează 80 de posturi, dar prevede și peste 100 de noi angajări. Sindicatul condus de Tiberiu Negrei a depus o plângere prealabilă.
Noi decizii la PNL Timiș, după ședința Biroului Politic Județean de joi și după scandalul de la alegeri. S-a decis începerea procedurii de suspendare a unor drepturi pentru trei membri implicați în scandalul de la alegerile din 3 iulie. Este vorba despre Raul Ambruș, Liviu Cocean și Claudiu Chira. Deputatul Chira e la mâna conducerii naționale a partidului. S-a stabilit și data alegerilor, atât la Timișoara, cât și la județ.
Se întâmplă minunea! La aproape patru ani de la furtuna care a făcut ravagii în Timișoara în septembrie 2017, Primăria Timișoara reușește în sfârșit să repare scena din Parcul Rozelor. Au apărut muncitorii, după ani de promisiuni. Acolo ar fi trebuit să aibă loc Festivalul Inimilor, un eveniment care a dus numele Timișoarei departe de granițele țării, dar care nu va avea loc în 2021.
Colterm a contestat sancțiunea primită de la Administrația Fondului pentru Mediu și în instanță, iar Curtea de Apel Timișoara i-a admis acțiunea. Directorul societății spune că scapă, deocamdată, de executare silită, cel puțin până la decizia instanței. Dar ANAF îi poate cere oricând insolvența, iar un consilier local scoate la iveală un document și spune că exact acest lucru s-ar dori.

Capitală Culturală

Mărturiile celor care au participat la Revoluție redate printr-un spectacol de teatru la Timișoara
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.

Ştiri din Timiș

Vrei să vezi dacă ai putea fi admis la o universitate de top din lume? Înscrie-te gratuit la testul de admitere
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.

Ştiri din Timiș

Expoziție inedită cu creații realizate de deținuții Penitenciarului Timișoara
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.

România

Măsuri pentru prevenirea inegalității în școli. Elevii trebuie rotiți în bănci în fiecare modul
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.

Eveniment

Percheziții la domiciliului unei persoane care cerea sume importante pentru angajări în ISU și în Poliția de Frontieră
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.

Ştiri din Timiș

Contractul pentru Centura Timișoara Vest rămâne la firma din Turcia și după contestație
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.

Ştiri din Timiș

Peste 1,8 milioane de euro pentru demolarea și refacerea Pasarelei Îndrăgostiților. Vor fi păstrate lacătele
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus. 6

Ştiri din Timiș

UPDATE. Două zboruri care trebuiau să aterizeze la Timișoara, deviate din cauza ceții. A fost amânată și o plecare
Joi dimineață, Timișoara s-a confruntat cu ceață destul de abundentă. Din această cauză, au fost câteva probleme și cu aterizările și decolările de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Două zboruri au fost deviate către alte aeroporturi, iar unul care trebuia să plece a fost amânat. UPDATE. Autocar pentru pasagerii coborâți la Budapesta

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici