tion.ro Web analytics

Primăria Timișoara a aflat cum trebuie restartat proiectul TM2023, prin ochii echipei de consultanți condusă de Corina Șuteu și plătită de municipalitate cu 27.000 de euro. După trei luni la Timișoara, fostul ministru al Culturii a lăsat planul Restart TM2023. Are șase direcții, termene clare, dar vorbește și despre cum a fost găsită asociația condusă de Simona Neumann.
Scandalul de la PNL s-a lăsat în cele din urmă cu sancțiuni pe linie de partid. Biroul Politic Local interimar al PNL Timișoara a decis suspendarea a 18 liberali, pentru șase luni, printre care și Cătălin Iapă, fost consilier personal al lui Nicolae Robu. A fost propusă și suspendarea lui Raul Ambruș, dar este nevoie de o decizie a biroului județean.
Primarul Dominic Fritz a răbufnit, marți, în ședința de consiliu local în care au fost aprobate cele două proiecte de hotărâre care îi obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleși să-și publice diplomele de studii și dovada domiciliului. A fost scandal și în coaliția de guvernare de la nivel local. Ambele proiecte au fost aprobate, dar nu au fost vizate de legalitate de secretarul general al primăriei.
Directorul Direcției de Drumuri din Primăria Timișoara a depus o plângere prealabilă adresată primarului și consiliului local, cu privire la noua organigramă aprobată deja. Aceasta ar trebui să intre în curând în vigoare, iar prin primărie au început deja mutările de oameni. Conform noii administrații, o parte din angajați vor părăsi instituția de pe C.D. Loga, dar vor fi făcute și noi angajări, mai ales debutanți.
Încetul cu încetul, toate animalele din Grădina Zoologică Timișoara închisă de primarul Dominic Fritz la sfârșitul anului trecut se mută în noile case. Unele dintre ele merg la un zoo privat, așa cum este și cazul poneilor. Urșii au mers în Ungaria, dar încă mai sunt animale care trebuie luate de la Pădurea Verde.
Zece „proiecte strategice și evenimente de anvergură în domeniul cultural” au ajuns la cele 2 milioane de lei puse la bătaie de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte. Mai multe festivaluri, printre care Flight sau Timorgelfest ori Timișoara Jazz, au rămas pe dinafară, iar cei mai mulți bani merg la Festivalul Plai.
Tribunalul Timiș a suspendat, luni, dispoziția de primar care permite organizarea concursului de proiecte de management pentru Filarmonica Banatul. Procedura este suspendată, astfel că cei patru candidați care s-au înscris la concurs mai au de așteptat. E o altă bătălie câștigată de Ioan Gârboni, dar nu definitiv.

Capitală Culturală

Mărturiile celor care au participat la Revoluție redate printr-un spectacol de teatru la Timișoara
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.

Ştiri din Timiș

Vrei să vezi dacă ai putea fi admis la o universitate de top din lume? Înscrie-te gratuit la testul de admitere
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.

Ştiri din Timiș

Expoziție inedită cu creații realizate de deținuții Penitenciarului Timișoara
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.

România

Măsuri pentru prevenirea inegalității în școli. Elevii trebuie rotiți în bănci în fiecare modul
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.

Eveniment

Percheziții la domiciliului unei persoane care cerea sume importante pentru angajări în ISU și în Poliția de Frontieră
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.

Ştiri din Timiș

Contractul pentru Centura Timișoara Vest rămâne la firma din Turcia și după contestație
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.

Ştiri din Timiș

Peste 1,8 milioane de euro pentru demolarea și refacerea Pasarelei Îndrăgostiților. Vor fi păstrate lacătele
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus. 9

Ştiri din Timiș

UPDATE. Două zboruri care trebuiau să aterizeze la Timișoara, deviate din cauza ceții. A fost amânată și o plecare
Joi dimineață, Timișoara s-a confruntat cu ceață destul de abundentă. Din această cauză, au fost câteva probleme și cu aterizările și decolările de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Două zboruri au fost deviate către alte aeroporturi, iar unul care trebuia să plece a fost amânat. UPDATE. Autocar pentru pasagerii coborâți la Budapesta

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici