tion.ro Web analytics

În luna iulie s-a împlinit un an de când se lucrează pe bd. Sudului. Șantierul este aproape gata, iar circulația a fost redeschisă după realizarea marcajelor. Sensurile de circulație sunt despărțite de o linie continuă, astfel că cei care vor să facă stânga trebuie să ocolească până la capătul șoselei ca să întoarcă. Reprezentanții PMT spun că așa a fost proiectul.
Ministerul Culturii poate aloca, în sfârșit, banii promiși pentru infrastructura culturală atât de necesară proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Ordonanța prin care se pot da banii a fost emisă în urmă cu mai bine de un an, dar normele de aplicare au fost date recent. Au fost semnate primele trei contracte de finanțare, care însumează peste 22,5 milioane de lei.
Canicula a afectat și iarba din parcurile Timișoarei. După imaginile care arătau că Parcul Rozelor este neîngrijit, au apărut fotografii cu iarba uscată din Parcul Justiției, mândria fostei administrații a orașului din fiecare primăvară. Peisajul este dezolant, iar gazonul nu mai e verde de ceva timp. Primăria Timișoara face anchetă.
Strada Crizantemelor va avea cândva două benzi de circulație, trotuare decente, piste de biciclete, parcări pentru biciclete și pentru autoturisme și treceri de pietoni marcate pentru persoanele cu dizabilități. Poate și băncuțe și iluminat public altfel, după un concept nou. Primăria caută proiectant și e dispusă să-i dea aproape 14.000 de euro pentru a gândi modernizarea a 665 de metri de șosea.
Este aproape încheiat concursul de angajare de la Centrul de Proiecte Timișoara. Se caută din luna iunie șase oameni noi la structura care se ocupă cu finanțările nerambursabile din bugetul local. Miercuri au fost anunțate rezultatele după interviu și au fost declarați admiși șase candidați. Se pot depune contestații, iar rezultatele finale vor fi anunțate joi.
Peste 1,5 milioane de euro, majoritatea bani norvegieni, vor fi investiți pentru refuncționalizarea Turnului de Apă din Iosefin, viitorul centru cultural al Timișoarei. Primăria Timișoara a pornit licitația pentru execuție, iar turnul ar trebui să fie transformat complet spre sfârșitul lui 2022.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2024, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, spectacole și proiecții.

Capitală Culturală

Mărturiile celor care au participat la Revoluție redate printr-un spectacol de teatru la Timișoara
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.

Ştiri din Timiș

Vrei să vezi dacă ai putea fi admis la o universitate de top din lume? Înscrie-te gratuit la testul de admitere
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.

Ştiri din Timiș

Expoziție inedită cu creații realizate de deținuții Penitenciarului Timișoara
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.

România

Măsuri pentru prevenirea inegalității în școli. Elevii trebuie rotiți în bănci în fiecare modul
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.

Eveniment

Percheziții la domiciliului unei persoane care cerea sume importante pentru angajări în ISU și în Poliția de Frontieră
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.

Ştiri din Timiș

Contractul pentru Centura Timișoara Vest rămâne la firma din Turcia și după contestație
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.

Ştiri din Timiș

Peste 1,8 milioane de euro pentru demolarea și refacerea Pasarelei Îndrăgostiților. Vor fi păstrate lacătele
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus. 9

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici