A fost votat un birou interimar la PNL Timișoara, care este condus tot de Alin Nica. Ședința BPJ a PNL Timiș de marți seară nu s-a lăsat cu excluderi din partid, așa cum s-a anunțat de fapt. După circul de la alegerile de sâmbătă s-a decis doar schimbarea din funcție a lui Claudiu Chira de la PNL Dumbrăvița. UPDATE. Reacția oficială a PNL Timiș.
După circul de sâmbătă de la PNL Timișoara, președintele ales al filialei locale, Raul Ambruș, spune că vrea pace în partid, dar și sancționarea secretarului general al PNL Timiș, Dănuț Groza. El riscă să fie exclus din partid, dar spune că nu se teme, pentru că nu se poate acest lucru. În plus, susține că BPJ nu trebuie să valideze alegerile, pentru că acestea sunt statutare.
Primăria Timișoara nu mai caută o firmă care să lărgească la patru benzi Calea Buziașului. Lucrarea va fi încredințată direct către SDM, cu aviz de la ANAP, susține primarul Dominic Fritz, deși este estimată la o valoare destul de mare, peste 6 milioane de euro. Se va face oricum pe etape, așa cum s-a votat deja în consiliul local. Este prima lucrare atât de mare din Timișoara care se va face fără licitație, dacă își va da girul și Consiliul Local Timișoara.
Primăria Timișoara vrea o altă bandă dedicată mijloacelor de transport în comun pe str. Cluj. Va fi amenajată cumva de la Poșta Mare spre Spitalul Județean, dar va exista una și pe sens invers, pe Ripensia. Există deja o bandă rapidă de la Michelangelo spre spital, făcută în 2019, după ce a fost instituit sens unic pe str. Cluj.
O parte din vestigiile descoperite în curtea viitorului Centru Cultural Mărășești ar putea fi admirate de timișoreni, după ce Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a cerut punerea acestora în valoare. Vorbim despre o stradă otomană „unicat național”, care a fost demontată după documentarea științifică. Primăria decide cum și dacă aceasta va fi pusă în valoare.
A fost prelungit termenul de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al PNL Timiș, după amânarea alegerilor în urma scandalului de la PNL Timișoara. Sunt patru doritori deocamdată, printre care și Alin Popoviciu, care spune că vrea să scape partidul de „interesele a trei oameni”. Consilierul județean se judecă cu PNL Timiș, după ce a fost exclus din partid în toamna anului trecut.
La o primă vedere, PNL Timișoara are conducere nouă. Consilierul local Raul Ambruș și-a prezentat echipa „în urma alegerilor, după respectarea tuturor pașilor statutari”. Urmează să se întrunească Biroul Politic Județean, iar liderul interimar al filialei Timiș, Alin Nica, a anunțat deja că vor fi plângeri penale și sancțiuni.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.
Ştiri din Timiș
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.
Ştiri din Timiș
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.
România
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.
Ştiri din Timiș
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus.
9