REŞIŢA - O cantitate de 290 pachete de ţigări netimbrate şi fără documente de provenienţă, în valoare de 600 lei, transportate pe un scuter au fost confiscate.
REŞIŢA - Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Caraş-Severin a ieşit din nou pe teren. De această dată a deşfăşurat o acţiune de control privind calitatea şi modul de etichetare a uleiului de măsline.
REŞIŢA - Mulţi din agenţii economici din judeţ au fost dizolvaţi, declaraţi falimentari sau pur şi simplu radiaţi.
REŞIŢA - Miercuri, de la ora 17.00, Jiul Petroşani – F.C.M.R., în etapa a XXIV-a a Ligii a II-a de fotbal.
CARANSEBEŞ – Oficialităţi, literaţi, elevi şi prieteni ai scriitorului au participat la un simpozion naţional.
REŞIŢA - Miercuri, cu începere de la ora 15.00, în Sala Polivalentă din Reşiţa, se dispută derby-ul Seriei D a C.N. de handbal juniori I, dintre Liceul „Traian Vuia“, echipă pregătită de prof. Lucia Moruţ, şi L.P.S. Tg. Jiu., ocupantele primelor două locuri.
REŞIŢA - Ceea ce se arăta a fi unul dintre cele mai mari concursuri de „miss“ s-a sfârşit cu un scandal de zile mari.
OŢELU ROŞU – Luni seara, hoţii au pus ochii pe un bancomat din localitate, însă au reuşit performanţa de a se îneca la mal.
REŞIŢA - „Mă doare capul când mă gândesc la subiectele de Bac", răspund elevii de clasa a XII-a cand sunt intrebati ce parere au despre bacul din acenst an
Capitală Culturală
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.
Ştiri din Timiș
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
1
Eveniment
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.
Eveniment
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
CFR Călători sărbătorește Ziua Națională prin introducerea unor trenuri numite „Trenurile Unirii”, care vor transporta românii către Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri de la 1918. Din Timișoara, două curse vor facilita accesul la evenimentele dedicate sărbătoririi celor 106 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.
5