tion.ro Web analytics

Rata de infectare a ajuns peste tot în România sub 1,5 la mia de locuitori, astfel că toată țara este în scenariul verde. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că prezența copiilor la școală va fi stabilită în fiecare vineri. Săptămânal, elevii vor fi anunțați dacă vor face ore online sau vor fi în bănci.
Copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea primi doze de vaccin Pfizer-BioNTech încă de săptămâna viitoare, anunță autoritățile americane. Cererea a fost depusă la începutul lunii aprilie în SUA. Este așteptată o decizie a Agenției Statelor Unite pentru Medicamente la începutul săptămânii viitoare. Din septembrie, Pfizer va solicita ca și copiii cu vârste între 2 și 11 ani să poată primi vaccinul.
Președintele României, în replică la declarațiile făcute de Dominic Fritz după crima între migranți care a avut loc luni, spune că „Timișoara nu a fost lăsată niciodată singură”. În plus, acesta spune că așteaptă informații mai detaliate de la MAI, legate de situația migranților din zona de vest.

Ştiri din Timiș

FOTO. Peste 1.000 de locuri de parcare au apărut anul acesta în Timișoara după ridicarea mașinilor abandonate
Sute de locuri de pe domeniul public au fost eliberate, în 2024, de autovehicule abandonate, ca urmare a acțiunilor polițiștilor locali.

Ştiri din Timiș

Fundația bazei sportive de pe Mircea cel Bătrân e gata. Începe construcția clădirii cu tribună
Baza sportivă construită de primărie în zona Ronaț-Mehala, pe strada Mircea cel Bătrân, prinde contur. Fundația este gata, iar acum începe construirea propriu-zisă a clădirii cu tribună.

Ştiri din Timiș

Oportunități de Finanțare pentru Antreprenori: Startup Nation 2024
ADVERTORIAL. Interviu cu Teodora Hotăran, Consultant Fonduri Nerambursabile la HBM Consulting, despre Redeschiderea Programului Start-Up Nation.

Eveniment

VIDEO. Afacerea unor traficanți de migranți din Timiș și Gorj, încheiată de polițiștii de frontieră
O grupare infracțională specializată în trafic de migranți a fost destructurată de polițiștii de frontieră timișoreni.

Mapamond

Faleză transformată în lac, la Budapesta. Se revarsă Dunărea
Dunărea se revarsă în Budapesta. Străzile și clădirile din apropierea falezei au fost inundate, iar apa a ajuns până la clădirea Parlamentului. Se construiesc în continuare baraje temporare. Circulația este închisă în zonele în care fluviul traversează orașul.

Eveniment

Fără permis, un bărbat din Timișoara a plecat la plimbare cu mașina
De un tupeu ieșit din comun a dat dovadă un bărbat, care deși nu are carnet de conducere, a fost prins la volan în cartierul Fabric.

Angajari TION

E.ON Asist Complet S.A angajeaza:

Eveniment

Un gorjean s-a dat singur de gol. Polițiștii locali din Timișoara l-au depistat la volanul unui BMW cu numerele expirate ale altei mașini
Șoferul unui BMW a virat brusc la vederea mașinii de patrulă a Poliței Locale Timișoara, fapt care a trezit suspiciunea agenților. Când l-au oprit, au aflat că șoferul, un tânăr din Gorj, circula cu numerele expirate ce aparținuseră unui alt autoturism de aceeași culoare, dar marca Audi. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici