CARIERE DE POVESTE. Să scrii, să recitești, să rupi sau să mâzgălești foi, să începi iar… este un proces care poate nu mai seamănă cu meseriile din secolul prezent, însă scriitorii există încă, printre noi, cei care ne găsim de multe ori refugiul în cărți. Cum este lumea unui scriitor aflăm de la Daniel Dăian...
„Medicul uman salvează oamenii, însă medicul veterinar salvează omenirea” este un citat cunoscut, adresat celor care învață din greu să vorbească limba necuvântătoarelor. Medicul veterinar Dan Vîrtosu ne povestește în cadrul rubricii „Cariere de poveste” despre cei peste 15 ani de activitate în domeniu, spunând că nu s-ar fi văzut niciodată practicând altă meserie.
CARIERE DE POVESTE. Profesorii, printr-o comparație cu o carte bună pe care am citit-o, sunt asemenea unor pagini vii care ajung să facă parte din identitatea noastră, lasă o amprentă asupra personalității noastre și ne oferă o direcție în viață. Când ajungem la ultima treaptă de învățământ, în mediul universitar, ne dăm seama cât de importanți sunt profesorii care ne inspiră și ne demonstrează că ne aflăm în locul potrivit. Un astfel de profesor este și Sorin Ciutacu.
Dincolo de fotografia pe care noi o catalogăm drept perfectă, fotografiile reușesc să vadă dincolo de sufletul nostru, să meargă mult mai departe de frumusețea unui peisaj, pentru a ajunge la artă. Constantin Duma, unul dintre cei mai de seamă fotoreporteri ai Timișoarei, ne povestește despre fascinația din spatele obiectivului.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, filme, evenimente din cadrul Cozzmonautica și spctacole.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara inițiază, în acest an, Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”. Prima ediție se va desfășura în perioada 23 septembrie-10 octombrie.
Cinema
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.
România
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital, cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, scrie AGERPRES.
Cinema
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Activitățile din cadrul programului Științescu Timișoara continuă cu un târg de științe. Pasionații de științe și tehnologie sunt invitați la o zi plină de experimente, jocuri și alte activități practice.
Eveniment
Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au efectuat, miercuri, un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială situată în localitatea Oloșag, județul Timiș.
Ştiri din Timiș
În nopțile de joi spre vineri, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timișoara se vor filma secvențe pentru un episod al unei mini-serii TV. Astfel, reprezentanții primăriei anunță că pentru câteva ore în fiecare dintre cele trei nopți, traficul va fi închis pe anumite străzi.
5