Se va juca la victorie. Asta este cert. Egalul nu
avantajează pe nimeni. Interesant este că
cele două combatante şi-au fixat acelaşi
obiectiv pentru ultimele trei etape: maximum de puncte,
9. După runda 32, probabil, doar o echipă va
mai fi în „cărţi”.
La „Dan Păltinişanu”,
alb-violeţii, că ei aşa se vor numi,
indiferent de deciziile date din alte ţări,
trag tare la antrenamente, încercând
să uite insuccesul „cu cântec”
din „Groapă”.
Poliştii sunt
conştienţi că doar o victorie cu Steaua
poate face uitată eşecul precedent.
De cealaltă parte, Steaua a
„scăpat” de Marius
Lăcătuş, iar antrenor principal pentru
jocul de vineri este Pedrazzini, veşnicul secund.
El va fi „ajutat” de Gigi Becali, care a
vizionat live ultimele antrenamente ale chipei sale,
spunând că el va face echipa pentru marele
meci. Din punct de vedere al statisticii,
Timişoara stă bine în
ultimii ani. Sezonul trecut a învins acasă
cu 2-0 după două eurogoluri reuşite de
Rusici şi Mansour, iar în Ghencea s-a
terminat egal, 1-1 (gol Bucur). În tur,
„Poli” a plecat
neînvinsă de pe terenul advers, având
chiar meciul în mână (2-2, Goga a
deschis scorul, iar Bădoi a dus
Timişoara în avantaj).
Ambele echipe vor juca pentru victorie: Champions
League sau Europa League
Cât priveşte şansele la cupele
europene, Timişoara
încă mai poate visa chiar şi la titlul
de campioană, cu condiţia să capete
înapoi cele 6 puncte şi să beneficieze
şi de jocul rezultatelor. Europa League este
asigurată, dar nu acelaşi lucru se poate
spune şi despre Steaua. Bucureştenii se
luptă cu CFR, Craiova, Rapid, Vaslui şi
Braşov, şi chiar nu este favorită.
În cazul unui eşec în Banat, trupa lui
Becali are foarte mari şanse să rateze
Europa. Nu va fi însă o tragedie, s-a
întâmplat şi la case mai mari…
Citiți principiile noastre de moderare aici!