Vineri seara, ACS Poli Timişoara a vrut, nu a prea putut şi a primit gol dintr-o fază absolut banală, după ce Nuno Claro scăpase echipa apărând un penalty. Până la urmă a fost 1 – 0 într-o partidă care se ducea spre un egal ce l-ar fi încântat pe Aurel Şunda.
Deşi jocul echipei sale a fost ceva mai deschis decât în precedentele, pasele s-au legat mai bine, ACS Poli nu putea să emită pretenţii de a înscrie. Au fost câteva şuturi sporadice pe poartă şi aceasta fără prea mare pericol pentru portarul gazdă. Ceea ce e greu de înţeles este de ce Şunda continuă să insiste pe acel sistem de joc cu un singur atacant, cu un Szekely de calitate, dar lăsat total singur cu câte trei – patru apărători călare pe el.
Cu un asemenea joc de fotbal prestat de cele două echipe, se explică şi tribunele goale (situaţia devine deja fenomen), calitatea spectacolului e sub orice critică. Nici Ceahlăul şi nici ACS Poli nu au reuşit în prima repriză decât să plimbe frumos mingea. Probabil că dacă Scutaru nu ar fi fost neatent în careul propriu, nu am fi avut nimic de notat în prima jumătate. În minutul 19, el s-a pus în faţa lui Constantinescu şi acesta a ştiut să obţină penalty-ul.
A executat Golubovic, dar Nuno Claro a repetat ceea ce a făcut la Petrolul şi a apărat. A rămas 0 – 0 şi jocul confuz s-a accentuat. Fazele la poartă au fost subţiri, cu excepţia câtorva şuturi mai reuşite. La pauză s-a intrat fără niciun gol înscris.
În repriza a doua cei de la ACS Poli au fost parcă ceva mai activi pe atac, au ratat Szekely şi Trandu. Cei de la Ceahlăul au fost mult mai aproape de gol, dar tot din lovituri de la distanţă, multe extrem de aproape de reuşită.
Unicul gol al meciului a fost luat de Nuno Claro după o fază care nu anunţa nimic spectaculos. O greşeală în apărare, mingea e centrată în careu şi Golubovic înscrie cu capul.
Pe un joc în care egalul era un vis pentru Timişoara, era şi greu de crezut că echipa bănăţeană mai poate egala. În aceste condiţii Aurel Şunda rămâne doar cu mulţumirea că jucătorii săi au început cel puţin să se găsească în teren. A rămas 1 – 0 şi ACS Poli rămâne fără niciun punct.
Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovic, Rusu, Marc, Cânu, Cazan, Achim, Stana, Popadiuc, Constantinescu, Gheorghiu, Golubovic
ACS Poli Timişoara: Nuno Claro, Belu, Scutaru, Seroni, Poparadu, Petre, Trandu, Popovici, Gorobsov, Bălace, Szekely.
Citiți principiile noastre de moderare aici!