Mult anunţatele noutăţi din lotul Timişoarei se lasă încă aşteptate. Deocamdată Velcea are la pregătire are un om în minus, aceasta după ce Adrian Popa a decis că e mai bine în liga a treia, la Şoimii Pâncota, decât pe Dan Păltinişanu pe prima scenă fotbalistică a României. Poate a apreciat că nu făcea faţă şi e mai bine şi pentru el… Bine e că deocamdată clubul bănăţean nu i-a înregistrat contractul la Federaţie.
În acest moment echipa se pregăteşte pentru meciul de vineri seara cu Dinamo. Antrenamentele vor continua zilnic, astfel ca la ora partidei echipa să fie în formă maximă.
În ceea ce prieşte noutăţile de lot în continuare se insistă pe Tony, deşi acesta a dovedit că este cam neserios, întârziind rezolvarea problemelor sale de viză şi venirea la Timişoara. De asemenea, doi dintre jucătorii de bază ai echipei FC Politehnica Timişoara în perioada Iancu, Axente şi Goga, au primit oferte din partea clubului alb-negru. Cei doi sunt liberi de contract şi s-ar putea alătura în ultimul moment echipei. Aceasta doar dacă vor accepta să joace pe bani mai puţini decât sunt obişnuiţi, la ACS Poli fondurile fiind limitate. „Cu Goga am avut o discuţie civilizată, cunoaşte situaţia economică a României, chiar a fost de acord că nu putem să îl plătim la fel cum era obişnuit, noi nu am putut decât să îi facem oferta şi el va decide”, a declarat Velcea despre posibila revenire a atacantului. Antrenorul echipei bănăţene a mai vorbit de un olandez, Donny de Groot, de un belgian şi de un atacant din Italia, din Serie B, de la Ternana.
Pentru a se asigura o alternativă pentru dispariţia dezertorului Rusu se încearcă aducerea unui juctor finlandez, Henri Aalto. Se pare că nici Nicolas Gorobsov, jucătorul ce s-a aflat la Timişoara anii trecuţi nu ar fi străin de o eventuală colaborare cu noua echipă a oraşului.
Deocamdată nu sunt probleme de lot, toţi componenţii sunt apţi din punct de vedere medical.
ACS Poli a reinceput antrenamentele la Timisoara cu un om in minus
Reactualizat la:
Chiar dacă e duminică componeţii lui ACS Poli Timişoara au avut programat primul antrenament de la revenirea în ţară după cantonamentul austriac. Deocamdată în lot nu sunt noutăţi în plus, ci în minus. Mai precis, Adrian Rusu a anunţat că nu-i place la Timişoara şi că preferă liga a treia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!