Întrebat în cadrul emisiunii Tribuna Zero, de la Europa FM, condusă de Ovidiu Ioanițoaia, despre aşteptările legate de noul sezon, Dan Alexa, antrenorul ACS Poli Timișoara, a spus că la echipă sunt necesare întăriri: „Vrem să aducem jucători cu experiență. Nucleul va rămâne, pentru că am promovat en fanfare. Însă trebuie să ne întărim serios, pentru că nu mai vreau să retrogradăm. Am putea să rezistăm și cu acest lot, însă ne-am bate sigur să nu rămânem în Liga 1. Nu vrem să dăm drumul la niciun jucător, poate doar în cazul în care vom avea o ofertă foarte bună”.
Tehnicianul a mai spus că ştie că galeria nu va fi alături de echipă.
„Nu cred că galeria va veni alături de noi. E formată însă numai din 2-3.000 de suporteri. Eu am jucat la Timișoara cu 25.000 de fani în tribună, deci sper să aduc la stadion acea diferență de peste 20.000. Lumea va veni atunci când voi reuși să fac o echipă cu jucători buni. În B au venit cam 2-3.000 de suporteri, însă ultima dată când am fost în Liga 1 am avut și 20.000 cu Dinamo. Sperăm să avem palmaresul, știu că se duc negocieri cu societatea aflată în insolvență, cea a lui Marian Iancu. Vedem, eu îmi doresc foarte mult acest lucru”, a mai precizat antrenorul ACS Poli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!