Radu Birlică transmite că a transmis o informare către membri ONG-ului (Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara), la zi, în legătură cu situația economică a clubului.
„Din vară până acum s-au plătit 1,7 milioane de euro la ANAF, datorii către terți și jucători, suntem în continuare cu o restanță de 300.000 de euro la jucători, restanță care ne dă fiori. Pentru membri ONG-ului și mediul de afaceri nu este un efort foarte mare, trebuie să găsim soluții de finanțare, să plătim această datorie. Semnalul de alarmă l-am tras în urmă cu o lună.Avem o echipă cu 11 jucători tineri, care vor face poarte din viitorul lui Poli, o echipă întărită substanțial. Este păcat de această echipă să nu continue la nivel înalt și să nu aibă fotbaliști care vor fi vânduți, să se autofinanțeze. Asta implică susținere din partea membrilor ONG-ului, eu am depus toate eforturile să fim pe linia de plutire, susținut de domnul primar Nicolae Robu, care ne-a fost alături permanent. Eu nu doresc ca echipa să fie penalizată”, a spus președintele clubului ACS Poli Timișoara, Radu Birlică.
Președintele ACS Poli Timișoara spune că nu poate să-și asume singur situația financiară a clubului, mai ales că, spune acesta, aceasta nu i se dagtorează, Birlică preluând clubul din 1 ianuarie 2018.
„Nu sunt patronul clubului, sunt un președinte care-și respectă meseria, pe care o face câte 10-12 ore pe zi. Este foarte ușor să ai un patron cum este Becali și alții, să te trezești dimineața cu 10 milioane în cont. Eu singur nu pot face față acestei datorii. Și eu îmi doresc ca echipa să vină în Liga I. Trebuie să ne plătim datoriile”, a spus Radu Birlică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!