Start cu un minus de opt puncte pentru ACS Poli Timişoara în noul sezon. Federaţia Română de Fotbal a decis să penalizeze formaţia bănăţeană pentru că nu ar fi îndeplinit un barem de minim 15 puncte în faza de play-out, după cum spune regulamentul, având o singură victorie şi patru egaluri, adică şapte puncte.
„Minusul” ar urma să fie piatra atârnată de gâtul echipei în noul sezon. FRF a publicat clasamentul oficial după sezonul precedent şi, astfel, informaţia a fost confirmată. Desigur, cei din conducerea clubului nu ştiau de această bucurie, fiind surprinşi de decizia luată, dar şi de existenţa unui asemenea punct în regulament.
Citiți principiile noastre de moderare aici!