La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din optimile Cupei Ligii, competiţie în cadrul căreia echipa timişoreană joacă pentru prima dată.
Astfel, Timişoara va avea un adversar extrem de dificil, este vorba de cei de la Petrolul Ploieşti, echipă ”vedetă” în precedentele ediţii de campionat. Meciul se va juca într-o singură manşă, iar aceasta va avea loc pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Meciurile au loc în zilele de 9 şi 10 septembrie, iar învingătoarea merge mai departe.
În urma tragerii la sorţi, în celelalte meciuri se vor întâlni FC Voluntari – Astra Giurgiu, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti, Concordia Chiajna – FC Botoșani, CSMS Iași – CFR Cluj şi Viitorul – CS U Craiova. Steaua Bucureşti şi ASA Târgu Mureş sunt calificate direct în sferturi.
Învingătoarea Cupei Ligii va primi un premiu de 400.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!