Fără bani primiţi la timp, luaţi la întrebări de antrenor, dar îmbărbătaţi de „acţionarul” Nicolae Robu, şi cu discuţii purtate la o masă prietenească. Cam aceasta este atmosfera în lotul celor de la ACS Poli Timişoara înaintea partidei de luni, din play-off-ul primei ligi, cu CSU Craiova, de pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Petre Grigoraş, antrenorul echipei spune că echipa e în criză …. medicală.
„Am fost vizitaţi în această săptămână şi de primarul Nicolae Robu, suntem conştienţi că trebuie câştigat meciul, dacă nu o facem şansele dispar în totalitate. Pe lângă accidentările mai vechi au apărut şi altele, Scutaru, care lipseşte până la finalul campionatului, Llorente lipseşte, la fel şi Nimely. Lista cu accidentările este destul de lungă, sunt tinerii Dan Popescu şi Belu, ce ne rămâne dintre jucători trebuie să încercăm să căştigăm”, a declarat Grigoraş.
Adversarul de luni e unul de calitate, cu fotbalişti care au trecut pe la naţională. Mai mult, momentul în care oltenii vin la Timişoara este unul extrem de favorabil pentru aceştia, jocul lor fiind în creştere.
„Craiova are jucători foarte buni, e normal să fiu îngrijorat de forma lor bună, dar şi de cea slabă a noastră. Au avut chiar jucători pe la echipa naţională. Va fi un meci extrem de delicat şi dificil. Sper ca orgoliul să tresară pentru noi măcar în ceasul al 12-lea”, a mai declarat Grigoraş.
Momentul meciului din această etapă nu e unul excelent pentru gazde. Motivaţia jucătorilor e una slabă, mai ales din cauza moralului scăzut după două înfrângeri consecutive.
„E foarte greu de motivat echipa, inclusiv la antrenament, e o stare de spirit nu foarte bună. Sunt atâtea probleme, inclusiv medicale. Mulţi se gândesc că termină contractele că trebuie să pleceşi să îşi caute alt angajament, că nu primesc niciun ban. Neam întâlnit cu toţii la o masă să ne motivăm şi să realizăm ce ne-am propus, uşor nu e”, a mai spus tehnicianul.
Nici Cristian Melinte, unul dintre cei mai constanţi jucători timişoreni, nu ştie ce mai e de făcut. Este o echipă cu individualităţi de calitate, dar la care nu se prea simte… sentimetul de echipă, spune acesta.
„Emoţii nu avem, trebuie să facem ceva să câştigăm, în ultimele două meciuri am fost penibili, e ultima şansă la baraj. Atmosfera … nu ştim ce să spunem, vrem să dăm totul în teren, nu am reuşit să dăm nici zece la sută la precedentele două. Individual e un lot bun, dar nu suntem o echipă. Ne concentrăm zi de zi, la problemele financiare nu ne-am mai gândit, știm că până în vară nu mai sunt şanse la bani, trebuie să salvăm echipa şi aşa vom primi şi banii. Trebuie să dăm totul pe teren, dacă nu câştigăm luni o să avem şanse 1 la sută să ne mai salvăm. Primarul Nicolae Robu a venit şi ne-a întrebat ce se întâmplă că nu mai adunăm puncte, a spus să le adunăm că problema cu banii se rezolvă. Domn profesor (n.r. Grigoraş) încearcă să ne motiveze. Acumulări nu se mai pot face, el cu o atmosferă bună încearcă să ne ridice moralul. Trebuie o schimbare de atitudine, fiecare în parte vrea, nu ştiu de ce nu putem să dăm totul în teren”, a declarat Melinte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!