Când părea că ACS Poli Timişoara scapă chiar şi de locul de retrogradare, echipa se îndreaptă tot mai mult spre penultimul loc al clasamentului. Echipa alb-violetă a pierdut marţi seara acasă cu cei de la Pandurii, formație ce era la egalitate de puncte cu ACS Poli, cu 1 – 0. Oltenii trec înaintea bănăţenilor cu cele trei puncte din acest meci, norocul gazdelor a fost că cei de la Chiajna au pierdut cu Mediaş şi nu au trecut şi aceştia în faţă.
Punctul slab al echipei din Timişoara a fost şi în această partidă apărarea. E drept, alb-violeţii au avut şi mult ghinion, au fost două bare, dintre care una putea deveni golul campionatului. De asemenea, mare parte din meci echipa a jucat în zece oameni, după ce Pedro Henrique a fost dat afară, el considerând că e mai bine să fie circar decât să îşi vadă de joc. Singurul gol al partidei a fost reuşit de oaspeţi în minutul 19. La originea fazei a fost Batin, el a şutat foarte bine, iar Straton a respins în faţă. De acolo, Păcurar, complet liber, a înscris cu un şut sub bară. Minutul 38 aduce prima bară a timişorenilor, la o fază absolut superbă. Autor a fost Cânu, din careul Pandurilor el a reuşit o foarfecă spectaculoasă, dar mingea în loc să intre în plasă a lovit bara porţii adverse. Minutul 41 a adus şi un gol pentru Timişoara, marcat de Pedro Henrique, dar din păcate, după un henţ. Fie că l-a făcut intenţionat, fie că nu, golul este anulat. Când arbitrul părea să se mulţumească doar cu oprirea jocului şi acordarea unui henţ, Pedro începe să se tăvălească pe jos, „afectat” de decizia luată de arbitru, primeşte al doilea galben şi este trimis la vestiare. Faza avea să fie decisivă în economia jocului. Repriza nu se termină decât după o nouă bară a Timişoarei, de această dată autor a fost Soljic.
ACS Poli putea să fie învinsă mult mai clar, în a doua repriză Pandurii, mai ales Batin, au ratat faze din care nu ratează prea mulţi jucători. Cel mai interesant moment al reprizei a fost eliminarea antrenorului celor de la Pandurii, Flavius Stoican, după o dispută cu arbitrul acesta este trimis în tribune, dar refuză minute în şir să şi execute decizia. Până la urmă niciuna dintre echipe nu a mai marcat, dar, din păcate, Pandurii au luat o opţiune serioasă pentru scăparea de zona nisipurilor mişcătoare din subsolul play-off-ului. De cealaltă parte, ACS Poli se află într-o situaţie tot mai periculoasă.
ACS Poli Timișoara: Straton, Străuț, Scutaru, Cînu, Șeroni, Soljic, Artean, Bărbuț, Croitoru, Fucek, Pedro Henrique.
Rezerve: Curileac, Neagu, Ignea, Mailat, Haruț, Drăghici, Doman,
Antrenor: Ionuț Popa.
Pandurii Târgu Jiu: Popescu, Negoiță, Erico, Ene, Bușu, Cioinac, Stana, Firțulescu, Păcurar, Hamed, Batin.
Rezerve: Stana, Zaina, Surugiu, Samson, Hlistei, Negruț, Dodoi.
Antrenor: Flavius Stoican.
Ionuţ Popa, antrenor ACS Poli: “Suntem ca şi retrogradaţi”
„Am vorbit mult, iar băieţii nu au înţeles. Suntem retrogradaţi. Noi o să mai facem poate două sau trei puncte, ăia (n.r. Chiajna) fac vreo şase şi am terminat. Nu mă gândesc nici la baraj. Azi ne-am dat cu firma în cap. I-am pregătit toată săptămâna, i-am aranjat, le-au dat şi salariu şi degeaba. Noi am fost azi penibili. Mulţi nu vor mai juca. Veţi vedea o echipă în care nu vor apărea câţiva jucători care au mimat azi jocul”, a declarat, extrem de supărat, după meci la Digisport, Ionuţ Popa, antrenorul ACS Poli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!