Seria meciurilor de cantonament a început pentru cei de la ACS Poli Timișoara cu o înfrângere. Adversari au fost cei de la MFK Ruzomberok, trupă care este pe locul 4 în prima ligă slovacă. Slovacii au avut primele două șanse: în minutul 10, Motreanu a respins mingea de pe linia porții, iar în minutul 18, balonul a trecut pe lângă buturile timișorenilor, după o neînțelegere în apărare.
Timișoara putea înscrie prin Munteanu, el a fost aproape de a puncta trei minute mai târziu, dar după o ezitare, a trimis pe lângă poarta adversă. ACS Poli a mai fost aproape de gol după ce Drăghici a deviat degajarea lui Avram, balonul ajungând în posesia lui Rogoveanu, care a intrat în careu, dar șutul său a trecut peste poartă. Singurul gol al meciului a venit în minutul 34, la un contraatac terminat cu un șut de pe partea dreaptă.
Partea a doua a mai adus două bare. Prima la un atac al slovacilor, a doua a timișorenilor, în minutul 78, prin Stere. De asemenea, timișorenii au mai avut numeroase acțiuni bune, dar nefinalizate.
La timișoreni au jucat: Avram (min. 46, Began) – Motreanu (min. 46, Ghidurea), Paramatti, Bilia, Olteanu – Munteanu, Oprea (min. 60, Pop) – Golda (min. 75, Stere), Rogoveanu (min. 80, Românu), Bîrnoi (min. 46, Codrea)- Drăghici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!