Florin Marin a început partida cu Croitoru titular, fostul botoșănean fiind primit bine de spectatorii. Desigur, meciul a început cu un moment de reculegere ţinut în memoria victimelor catastrofei din clubul bucureştean Colectiv.
Botoşaniul a pornit bine, având dominarea teritorială. Hernandez, pe final de primă repriză, a fost din nou marcator, el a beneficiat de o pasă de la Rufino, în minutul 45, şi a înscris, asta deşi gazdele au dominat prima parte a meciului. Jumătatea primă a meciului nu s-a terminat, a urmat o bună ocazie de gol în prelungiri, Cordoş fiind la mică distanţă de egalare.
Repriza a doua debutează cu mai multe ocazii de gol. În minutul 50, Timişoara nu a reuşit să trimită în plasă, la o ocazie în care a ratat de două ori Hernandez şi o dată Rufino. Acelaşi ultim atacant spaniol e din nou în faţa golului, dar portarul Iliev se face iar remarcat.
Şi de această, dată contrar jocului, egalarea este realizată de gazde printr-un jucător timişorean la origini, Petre Ivanovici. Reuşita acestuia vine în minutul 74 şi norocul lui Marin nu mai funcţionează, Timişoara se alege cu un singur punct din această deplasare imposibilă, realizată cu trenul.
Mai mult, tehnicianul pare să se fi mulţumit cu rezultatul, el nu a forţat în atac și nu a trimis mai multe vârfuri în teren.
FC Botoșani: Iliev – Dimitrov, Cordoş, Plămadă, Acsinte – Bordeianu, Vaşvari – Martinus, Hadnagy, Cabrera – D. Roman
Rezerve: Pleșca, Popovici, Miron, Costin, Cucu, Fulop, Ivanovici.
Antrenor: Cristian Pustai.
ACS Poli Timișoara: Khirschstein – Belu, Luchin, Cânu, D. Popescu – Melinte, F. Llorente – J. Hernandez, Croitoru, Curtean – Rufino.
Pe bancă: Smaranda, Scutaru, Mailat, O. Popescu, Elek, Artean, Poparadu
Antrenor: Florin Marin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!