Transferurile efectuate de cei de la Petrolul sunt de valoare, chiar dacă nu se văd încă în jocul adversarilor timişorenilor din partida de vineri, spune antrenorul ACS Poli, Florin Marin.
„Meciul cu Petrolul e unul foarte important pentru noi, mai ales după ce a făcut Voluntari cu Steaua. Trebuie să câştigăm, aceeasta pentru un pic de linişte în clasament. Adversarii au avut o campanie de achiziţii bune, au adus jucători de calitate. În meciul cu Viitorul au făcut un joc bun. Exte o echipă echilibrată, cu joc bun, s-a văzut în meciul respectiv. Faptul că nu au câştigat de mult, la fel ca şi noi va face ca vineri să fie un joc disputat, punctele sunt importante pentru ambele echipe”, a declarat Marin.
Pentru tehnician egalul de la Iaşi a însemnat mult pentru echipă: „Moral a însemnat foarte mult punctul de la Iaşi. Chiar dacă e un singur punct, cu acesta suntem acum deasupra Viitorului”.
El a mai spus că doi dintre cei trei jucători proaspăt transferaţi vor face parte din lotul pentru Petrolul. De asemenea, Elek face parte din meciul cu Petrolul, el fiind recuperat după o perioadă mai lungă de accidentare. Goga este în continuare în recuperare. Din păcate, va lipsi Cânu, el are probleme mai grave la genunchi şi va trebui să facă o serie de teste medicale, fiind chiar posibilă operarea sa. Iar aceasta va însemna lipsa sa din teren pentru o perioadă mai lungă.
Se caută soluţii noi pentru finanţarea echipei
Managerul clubului, Daniel Stanciu, spune că discuţiile din ultima perioadă despre plecarea lui Florin Marin nu sunt de actualitate. Vom vedea care va fi situaţia şi la finalul sezonului regulat.
„Nu se pune problema demiterii, să nu se mai vorbească despre aceasta. Nu există niciun diferend între noi doi. Există discuţii în contradictoriu, dar nu diferenţe de gândire, ambii ne dorim salvarea echipei. Noi vorbim zilnic”, a declarat Stanciu.
De asemenea, managerul ACS Poli a mai discutat şi despre găsirea unor soluţii pentru ca finanţarea echipei din noul sezon să fie efectuată în alt sistem. El a vorbit despre apariţia unei firme din străinătate, deocamdată ca şi partener, din sezonul viitor, într-un alt cadru legal.
„Sper ca zilele acestea avem o speranţă pentru rezolvarea problemelor financiare. Am vorbit cu cineva din străinătate ca să vină partener la club, până la vară, când putem schimba statutul. Desigur, există şi varianta cu integrarea în Sport Club Municipal. Nu comentez deocamdată despre un eventual investitor. Dacă vom intra în alt sistem de organizare se va vorbi de modificări inclusiv la Centrul deCopii şi Juniori, despre transformarea acestuia în academie, inclusiv cu bani europeni, de la UEFA şi FIFA”, a încheiat Stanciu.
Se pare că firma respectivă, din străinătate, dacă va investi bani la Timişoara va dori să dețină controlul asupra clubului, cu tot ceea ce înseamnă aceasta. Măsura nu ar prea fi pe placul primarului Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!