Într-un anonimat destul de neplăcut, în faţa unui stadion dezolant de gol, ACS Poli a jucat fotbal bun sâmbătă dimineaţa pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Timişoara a avut nevoie de 24 de minute pentru a deschide scorul. A fost o centrare a lui Bărbuţ, mingea a fost deviată de apărarea oaspeţilor şi Pedro Henrique a înscris, după ce a lovit şi bara porţii adverse. Repriza avea să se încheie cu 2 – 0, pe finalul jumătăţii de meci a înscris Popescu, el beneficiind de o bună fază făcută de Keita.
Repriza secundă nu a adus nimic nou în jocul oltenilor, echipa din Slatina fiind una cu posibilităţi modeste, cel puţin după jocul prestat la Timişoara. Cei care au atacat, cu mult mai bine decât în alte meciuri, au fost tot bănăţenii. Ocaziile au curs la poarta lui Nuno Claro, portughezul plecat la început de tur de la Timişoara. El a fost extrem de nervos în anumite momente, chiar s-a luat la harţă, se pare, cu arbitrii, la o fază petrecută la vestiare.
De înscris au înscris tot gazdele, în minutul 50. Autor a fost Cânu, din nou unul dintre cei mai buni jucători timişoreni şi în acest meci. Coautor a fost tot Keita, el a executat bine o lovitură liberă şi Cânu doar a îndeplinit formalitatea de a înscrie.
FC Olt nu s-a remarcat decât printr-o acţiune individuală a lui Moraru, el a scăpat singur cu portarul, dar mingea s-a dus pe lângă poartă
ACS Poli Timişoara: Smaranda – Bălace, Scutaru, Cânu, Morariju – Keita, Ov.Popescu, Poparadu, Boldea – Henrique, Bărbuţ.
Rezerve: Pap – Bocşan, Trandu, Nanu, Rody, Popovici, Kneeshaw.
Antrenor: Dan Alexa.
FC Olt Slatina: Nuno Claro – Giurcă, Morariu, A. Gligor , Covalschi – Mihăescu, A. Ignea – Leucuţa, V. Gheorghe, Căpăţână – Şt. Blănaru.
Rezerve: Mogoşanu – Rogoveanu, Fâşie, Dobricean, Curtuiuş, Verdeş, Bogdanovici.
Antrenor: Victor Crângureanu.
Alexa e mulţumit de jocul echipei
La finalul meciului, antrenorul ACS Poli Timișoara, Dan Alexa, s-a arătat mulțumit de jocul echipei.
„A fost un meci cum ne aşteptam, am întâlnit o echipă organizată, organizată până a luat primul gol. După jocul prestat, eu cred că puteam să dăm încă patru, cinci goluri. Sunt bucuros că avem trei noi puncte. Ehipa începe să se omogenizeze. Sunt bucuros că suntem pe primul loc. Am câştigat opt jocuri din zece. Felicit jucătorii, dar trebuie tras un semnat de alarmă: doar turul e gata, Câmpina a câştigat, Reşiţa a stat, va fi o luptă „care pe care”, a declarat Dan Alexa, spunând că echipa sa a avut un joc consistent, chiar dacă a trecut prin momente mai grele, atunci când publicul și-a pierdut din încredere. „Au fost momente grele când lumea şi-a pierdut încrederea. Dar, eu cred că avem un joc consistent şi jucători buni”, a mai spus Alexa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!