Jucătorul, crescut la Liceul cu Program Sportiv Banatul, a fost convocat la naţionala Under 18 a României. Fotbalistul nu a avut onoarea să reprezinte culorile alb-negru în derbi-ul cu UTA, el suferind o entorsă la partida de Cupă de la Pâncota. El a fost recuperat şi va onora partida pe care ACS Poli o va desfăşura în etapa a doua a Ligii 2, în deplasarea de la Mioveni.
Aniţoiu a fost convocat la formaţia naţională U18 pentru a lua parte la partida amicală cu reprezentativa similară a Luxemburgului. România va întâlni, în deplasare, pe 19 septembrie formaţia amintită.
Un alt timişorean de la aceiaşi categorie de vârstă, Cristian Bocşan, a fost folosit la Naţionala U18 la partida cu echipa Moldovei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!