Aproape orice șansă de supraviețuire în Liga 1 a fost compromisă luni de cei de la ACS Poli Timișoara. Vizitată de Dinamo București, echipa a mai bifat un meci, de această dată nu a mai fost nici măcar un egal fără niciun folos, ci direct o înfrângere. Una totuși de așteptat, având în vedere forma bună arătată de formație în ultimele meciuri. Spectatorul de Timișoara, rupt de realitate, spunea că, chipurile, Dinamo ar fi venit la Timișoara să susțină cauza Voluntariului, o ipoteză demnă de „scenarită” clasic românească, de doi bani. Nu, echipa a venit să joace fotbal, și a făcut-o mai bine decât o ACS Poli compusă parcă în mare parte din fotbaliști care încearcă să scape mai repede de corvoada unui contract neplătit de luni de zile. Psihoza aranjamentelor devine și mai mult o prostie dacă ne gândim că Dinamo a bătut în una din etapele precedente exact Voluntariul, dar Timișoara habar nu a avut sau pur și simplu nu a fost capabilă să profite de culoarul favorabil. Oricum la 3 – 1 nu prea mai sunt lucruri de discutat, diferența de (aproape) neprezentare arată prăpastia de valoare dintre cele două echipe.
Ocaziile mai bune au fost tot ale dinamoviștilor, Timișoara nu putea să emită cine știe ce pretenții cu „avioanele” șuturilor de la distanță sau a clasicelor centrări din corner sau lovitură liberă pentru „atacanții” Cânu sau Șeroni. Dinamo l-a călărit efectiv pe Straton cu ocazii bune, iar primul gol a venit ca o consecință normală a jocului prestat de oaspeți.
În minutul 18, tot stadionul gol a răsunat de la sunetul barei nimerite de Salomao. Una dintre singurele ocazii adevărate ale timișorenilor a venit imediat, câteva minute mai târziu, Drăghici a trimis spre poartă un șut puternic, fără să nimerească ținta. Straton nu a mai reușit să salveze poarta în minutul 25, Popa marcând din centrarea aceluiași Salomao. Timișoara putea egala la 20 de minute de gol, același Drăghici a reluat cu capul spre poartă centrarea lui Raț, dar mingea respinsă de Penedo lovește bara. Deci, 1 – 0 la pauză.
Nici nu începe bine repriza secundă și enigma meciului de pe „Dan Păltinișanu” începe să se lămurească. Salomao, probabil cel mai bun jucător al meciului, înscrie în minutul 58 cu un șut frumos, bine plasat. Concluzia este trasă devreme, în minutul 75, când Pesic înscrie golul trei al dinamoviștilor, dar nu ultimul al meciului. Acesta apare pentru Timișoara la probabil singura greșeală de joc a lui Penedo, care nu a reușit să rețină o centrare de la Roman. Drăghici și un apărător dinamovist au intrat direct în poartă, cu tot cu balon, nici nu mai contează cine a băgat mingea în poartă, oricum golul nu are niciun efect palpabil.
La 3 – 1 e greu să mai cauți motive, arbitri care fură, oboseli, călduri de cuptor la 20 de grade, alte asemenea. Situația e destul de clară la gazde, echipa a fost una slabă, fără tragere de inimă care s-a chinuit trei sfert de an să scape de rușinea retrogradării. Minunea matematică, care ar duce Timișoara la un ipotetic baraj spune că ACS Poli trebuie să bată la Chiajna și Voluntari ar trebui să ia bătaie de la „păcăliciul” campionatului, Juventus București, o echipă retrogradată încă de când ACS Poli mai juca ceva și pe teren.
Citiți principiile noastre de moderare aici!