Mulţumit după prestaţia elevilor săi din partida amicală de sâmbătă cu echipa satelit a clubului alb-violet, antrenorul Vali Velcea crede că elevii săi nu trebuie să se gândească la problemele financiare sau organizatorice de la club ci să îşi vadă de joc. Totuşi, a admis că o siguranţă financiară nu strică. „Sunt mulţumit şi de scor, dar şi de mobilitatea jucătorilor. Au tratat cu seriozitate jocul, asta în ciuda faptului că suntem într-un dezechilibru de situaţie care însă trebuie remediat. Jucătorii au jucat de plăcere nu pentru bani”, a spus Velcea.
Vali Velcea s-a mai referit şi la amânarea debutului returului de campionat. Vremea caldă din ultimele zile a arătat că se putea juca foarte bine fotbal, fără a mai fi nevoie de încă o săptămână de amânare. „Noi eram pregătiţi să jucăm încă din data de 3 martie, iar această dublă amânare ne-a dat puţin peste cap planurile. Nu era deloc necesară această dublă amânare, terenurile erau bune, se putea juca”, a mai declarat Valentin Velcea.
Echipa sa, la fel ca şi toate colegele de campionat, s-au trezit în program cu două intermediare, în două zile de miercuri, meciuri care vor încărca puţin programul din luna aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!