Problemele meteo au dat peste cap planurile inițiale și partida cu kazahii de la FK Okzhetpes Kokshetau a întârziat, dar până la urmă a avut loc. Nu cu prea mult succes, formația timișoreană a fost învinsă la limită. Italianul Paramatti, proaspăt adus, a înscris pentru Timișoara în minutul 37, el fiind și căpitan al echipei. Kazahii au înscris de două ori până la pauză, o dată în minutul 41, respectiv în minutul 44. Jumătatea a doua a început cu un nou gol al adversarilor alb-violeți, la o nouă greșeală, de această dată a lui Drăghici. La 3 – 1 Timișoara a mai reușit un gol, pentru 3 – 2, în minutul 65, prin același Drăghici. Acesta a fost și scorul final, echipa timișoreană bifând cel de-al treilea insucces consecutiv. În cantonamentul turcesc mai urmează o singură partidă amicală, cu cei de la Lvov din Ucraina.
ACS Poli Timișoara a jucat cu Avram (46, Began), Bilia, Paramatti, Ghidurea, Olteanu (85, Românu), Munteanu (46, Pop), Codrea, Roulez (46, Motreanu), Oprea (46, Rogoveanu), Bîrnoi (40, Drăghici), Golda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!