Până să plece la condiţiile oferite de Alpii austrieci elevii lui Vali Velcea sunt supuşi unor exerciţii intense prin folosirea unor benzi elastice. Acestea permit antrenarea armonioasă a unei game largi de muşchi ai corpului. „Metoda a fost adusă în ţară de cei de la Steaua, dar în străinătate se folosea de ani buni. Noi am mai folosit TRX dar în sala de forţă”, a declarat preparatorul fizic al echipei, Bogdan Merişanu. Prin folosirea acestor noi tehnologii clubul vrea să se adapteze tendinşelor actuale din domeniu, acest tip de antrenament permiţând scăderea numărului de accidentări şi creşterea mobilităţii.
Noutăţi sunt nu doar în metodele de pregătire, acestea au apărut şi în ceea ce priveşte lotul de jucători. Ultimul fotbalist sosit este Andrei Pavelescu, un fundaş central care a jucat la Progresul Cernicica, în liga a treia. El, împreună cu restul fotbaliştilor veniţi în probe, vor fi testaţi într-un meci şcoală, care va avea loc la complexul „Dan Păltinişanu”, miercuri după-masă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!