Comparativ cu precedentele jocuri de calificare, UEFA a decis să ridice standardele pe care un stadion trebuie să le îndeplinească, pentru a obţine dreptul de organizare a unor asemenea partide. Astfel, în perspectiva preliminariilor EURO 2012, forul fotbalistic european a stabilit ca aceste jocuri să fie găzduite doar de arene ce au o clasificare de minim categoria a treia, singura categorie superioara acesteia fiind Elite. Conform evaluării FRF, stadionul „Ceahlăul” din Piatra Neamţ se află la standarde de categoria a treia. Sub rezerva efectuării anumitor lucrări referitoare la facilităţi pentru VIP-uri, stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova ar putea să intre în circuitul agreat de UEFA. În următoarea perioadă, Federaţia de Fotbal ar urma să ceară UEFA să inspecteze şi aceste două stadioane, astfel încât şi acestea să fie omologate.
În concluzie, şansele ca echipa naţională de fotbal să joace în afara Bucureştiului sunt tot mai mari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!