Ultimele piese de calibru ale celor de la Politehnica Timişoara sunt scoase pe tarabă de clubul alb-violet. Miercuri, la Bucureşti au sosit Mircea Axente şi căpitanul poliştilor, Cristi Scutaru. Ei sunt în discuţii avansate cu clubul Dinamo, acolo unde cel mai probabil vor poposi la finalul acestui sezon. Însoţiţi de impresarul Florin Iacob, cei doi par să fi ajuns la un acord cu echipa bucureşteană. Marian Iancu a anunţat că este dispus la discuţii, dar caută metode de a nu scăpa bijuteria din mână, forţând deţinerea în coproprietate a celor doi. Dorinţa sa de a scăpa de fotbalişti este una normală, dacă ne gândim la salariile importante care atârnă ca o piatră de râu de gâtul patronului. Cum perspectiva de a-i pierde gratis, pentru neplata salariilor, este una destul de apropiată, o vânzare a jucătorilor ar fi excelentă. „Ei au depus la comisii memorii, iar noi ne judecăm cu ei. Nu au motive să fie declaraţi liberi, dar vom vedea ce se va întâmpla. Eu zic că, decât să-i pierdem, mai bine să îi deţinem în coproprietate. Oricare club ne va propune asta, noi vom accepta. Mai ales că noi nu am luat licenţa, trebuie să îi înţelegem şi să le acordăm dreptul de a juca în prima ligă”, a declarat Marian Iancu.
„Am primit acordul domnului Iancu şi am tratat cu Dinamo. Urmează redactarea actelor. Cei doi vor semna contracte pe patru ani, fiecare”, a declarat, pentru cotidianul Pro Sport, Florin Iacob.
Dinamoviştii vor să profite la maxim de transferul celor doi, mai precis Axente şi Scutaru nu au mai fost plătiţi la timp de Iancu, depunându-şi cereri de declarare a statutului de liber de contract. În prezent disputa se judecă la comisiile de specialitate şi nu e exclus ca Marian Iancu să rămână din nou cu buzele umflate, aşa cum a păţit şi cu Sepsi.
La Dinamo cei doi s-ar întâlni cu Luchin şi Curtean, ajunşi în primăvară la această echipă. La mezat mai sunt de scos Goga, Mera şi Lepmets, cei trei fotbalişti atrăgând interesul cluburilor de valoare din ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!