Echipa de start folosită de antrenorul Dusan Uhrin a fost formată din Pantilimon, Luchin, Scutaru, Ghionea, Sandu, Popa, Poparadu, Tameş, Curtean, Nikolic și Goga la Poli.
Prima fază fierbinte a meciului a avut loc în minutul 12. Goga a fost faultat în careul advers, dar arbitrul întâlnirii susţinute pe terenul din Jenbach nu a acordat penalti. Acelaşi Goga a revenit în minutul 27 şi a reușit un şut frumos din voleu, fără efect pe tabela de marcaj. În minutul 41 a fost rândul lui Curtean să rateze, şutul său de la 20 de metri trecând pe lângă poartă. Scorul final al primei reprize: 0 – 0.
Formaţia trimisă în teren de Politehnica Timisoara în jumătatea secundă a fost alcătuită din Pantilimon, Luchin, Scutaru, Sepsi, Ricketts, Poparadu, Tameş, Curtean, Goga și Nikolic. Ocazile pentru Poli au fost nenumărate, dar cei care au înscris au fost azerii.
În minutul 55 Tameş a fost faultat în careul advers, dar arbitrul nu a acordat penalti nici de această dată. Acelaşi Tameş, secondat de Nikolic, au şutat pe rând în minutul 67 spre poarta adversă. Portarul celor de la Neftchi și-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut. A urmat minutul 69 şi deschiderea scorului pentru azeri. La doar trei minute, Rafa Rocha, proaspăt intrat în teren, a beneficiat de o lovitură liberă obţinută de Nikolic. Tânărul jucător brazilian de la Politehnica Timisoara a ratat şi scorul a rămas 1 – 0 pentru Neftchi. În teren a fost trimis şi Axente, dar golul s-a lăsat aşteptat. Au mai ratat Goga şi Ricketts, ultimul de la doar trei metri…
Politehnica Timisoara va avea marţi următorul amical, când adversari vor fi cei de la Zestafoni, în loalitatea Seekirchen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!