„Am avut un meci greu, aşa cum ne aşteptam. E greu să evoluezi în campionat după ce joci în cupele europene, mai ales după un joc şi un rezultat bun cu Şahtior Doneţk, dar e bine că am câştigat. Jucătorii mei nu au fost conectaţi la miza jocului şi cred că e şi vina mea, pentru că nu i-am făcut să înţeleagă că toate meciurile sunt importante. Gloria Bistriţa a evoluat mai bine ca noi în prima parte, dar per total, victoria e meritată, pentru că a doua repriză ne-a aparţinut”, a spus Sabău.
Antrenorul secund al echipei naţionale, Bogdan Stelea, a opinat că victoria timişorenilor este foarte bună pentru moralul echipei, mai ales că urmează jocul cu Şahtior Doneţk, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. “Este o victorie importantă pentru FC Timişoara, chiar dacă jocul a avut de suferit. E un rezultat foarte bun, în perspectiva următorului meci, care va fi în cupele europene. Nu trebuie neglijat aspectul că timişorenii au avut o garnitură inedită şi poate unii jucători nu au fost conectaţi la miza partidei. La meciul cu Şahtior, FC Timişoara va juca altceva şi, chiar dacă are prima şansă la calificare după rezultatul din tur, va fi greu pentru ei să meargă mai departe”, a declarat Stelea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!