Bugetul anunţat, unul destul de detaliat, cuprinde atât sumele venite din contribuţia CJ Timiş şi a CL Timişoara, cât și sumele din drepturi TV, bilete și banii din reclamă, iar la cheltuieli, alături de toate cheltuielile comune, şi cele cu plata sportivilor, dar nu şi primele acordate. Conform estimărilor efectuate de club, valoarea totală a cheltuielilor va fi în 2011 de 14,556 milioane de euro, iar cea a veniturilor de 7,879 milioane de euro. Aşadar, ar rezulta o pierdere de 6,676 milioane de euro. Suma ar urma să fie acoperită din activităţile curente şi din participările suplimentare la capitalul social din partea acţionarilor. Aproximativ 4 milioane de euro ar urma să fie investiţi de BKP Management ca acţionat, iar diferenţa din vânzarea de jucători în perioadele de transferuri din august şi decembrie. Sumele în euro reprezintă echivalentul celor în lei, bugetul fiind stabilit pe un curs de 4,38 lei pentru un euro.
Ca o veste bună, conducerea administrativă are deja bani puşi deoparte în buget pentru participarea lui Poli în Europa League. Deci, antrenorul Dusan Uhrin are stabilit un mandat cu rezultat destul de clar: să participe cel puţin în cea de-a doua competiţie ca valoare din fotbalul european!
Situaţia financiară a clubului este una mai dificilă în primul semestru al anului, în cel de-al doilea fiind pregătită chiar şi obţinerea de profit.
FC Timişoara estimează că va plăti în acest an 3,7 milioane de euro pentru personalul de la prima echipă. Tot pentru acest an, din vânzarea de bilete clubul speră să obţină cel puţin 584.112 euro, iar din drepturi TV 2,331 milioane de euro. Problema este la publicitate, unde suma estimată este de doar 252.494 euro.
La subvenţii, FC Timişoara are programată obţinerea a 2 milioane de euro de la Primăria Timişoara şi 700.000 de euro de la Consiliul Judeţean Timiş. De asemenea, în buget este programată obţinerea a 2 milioane de euro din partea UEFA, bani programaţi să intre în visteria clubului în cea de-a doua parte a anului, probabil pentru participarea în Europa League.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!