Liga Profesionistă de Fotbal a acordat două sancţiuni. Prima, adresată medicului lui Poli, Teymour Ahmadi, acordată pentru o ceartă între acesta şi arbitrul partidei, eveniment care a avut loc în pauza întâlnirii, va însemna o suspendare de două luni pentru oficialul alb-violet, plus o amendă usturătoare, în valoare de 13.600 de lei. Trebuie spus că LPF va trebui să-i ofere lui Teymour un miel, aceasta după ce l-a „botezat”, atribuindu-i numele Tymour Almadi!
Cea de-a doua sancţiune, principala acordată, a fost una destul de indulgentă, având în vedere situaţia apărută. Este vorba de pătrunderea pe teren a unui tânăr, copil de mingi, spune comunicatul oficial al Ligii. El a luat un balon de pe marginea terenului, a alergat cu mingea la picior jumătate de teren şi a înscris în poarta Iaşiului. Manifestarea acestuia a fost un protest clar la adresa lipsei de eficacitate al echipei timişorene. Deşi momentul a fost din plin gustat de public şi de jucătorii din teren, momentul nu a fost pe placul celor de la LPF. În consecinţă, clubul Poli a fost amendat cu 20.000 de lei. În ceea ce-l piveşte pe autorul golului, desigur nevalidat de arbitri, el a primit o amendă sănătoasă şi o interdicţie de a intra pe stadion timp de doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!