Din Consiliu fac parte nume proeminente ale fotbalului timişorean: preşedintele de onoare al clubului, prof. Ioan Carţiş, foştii jucători Emerich Dembrovschi, Ioan Timofte, Florin Bătranu, Marius Cociu (director LPS Banatul), precum şi cunoscuţii jurnalişti Nicolae SecoŞan şi Adrian Schindarli.
Întâlnirea a avut si un scop de informare, activitatea ACS Poli de până acum fiind prezentată de directorul administrativ Ionel Bungău, managerul sportiv Călin Rosenblum şi antrenorul principal Valentin Velcea.
„Ne vom întruni lunar, pentru a discuta toate problemele ACS Poli, de ordin tehnic, organizatoric, managerial sau de imagine. Clubul şi antrenorii vor analiza şi prelua ideile venite in urma acestor discuţii”, a declarat profesorul Ion V. Ionescu.
În acest organism vor mai fi cooptate încă două-trei personalităţi ale fotbalului timişorean. Concluziile trase în urma acestor întâlniri urmează a fi făcute publice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!