Într-un final, pe banca tehnică de la Poli a rămas Valentin Velcea, fostul coleg de antrenorat al lui Guriţă în scurtul său mandat din turul sezonului trecut. Cel mai probabil, cei doi au discutat şi despre prestaţia fotbaliştilor alb-violeţi în meciul amical de sâmbătă.
Velcea a fost din nou nemulţumit de modul în care s-au comportat elevii săi în teren. Cei mai afectaţi de deciziile antrenorului, dar cel mai probabil de propriul joc prestat, par să fi fost Popovici şi Curtean. Ambii au fost extrem de nervoşi şi au avut ceva de împărţit cu mingile de joc. Gestul cel mai urât i-a aparţinut lui Popovici. El a fost introdus în meci în repriza a doua şi la scurt timp a fost trimis de Velcea la vestiare. În drum spre acestea, atacantul timişorean a găsit o minge pe pista de atletism a stadionului şi a şutat-o cu sete spre terenul de joc. Recunoaştem, a făcut-o destul de bine! Păcat că era deja pe tuşă şi în terenul de joc meciul era în toi. Desigur, cu o altă minge. Un gest asemănător a avut şi Curtean. Norocul a fost că partida era întreruptă şi mijlocaşul timişorean a şutat în tribune şi nu înapoi pe teren.
Antrenorul lui Poli a taxat ieşirea elevilor săi. „Dacă am vorbit cu Popovici? Ce să vorbesc… El ar trebui să vorbească despre fază cu mine, nu eu cu el. Înţeleg că există nervozitate, şi eu am fost jucător şi ştiu cum e pe teren, dar aşa nu se poate!”, a spus Vali Velcea la finalul meciului.
Antrenorul cere concentrare maximă de la fotbaliști în viitorul campionat. „Eu cred că echipa este pregătită să înceapă campionatul. Dacă nu este pregătită, dacă mai sunt anumite probleme de pus la punct nu avem ce să facem. Suntem în ultima săptămână şi cred că ar trebui să ne concetrăm pentru începerea campionatului. Dacă până la acest meci amical am mai avut câte o scuză, că a fost câte o situaţie neprevăzută, că a fost clubul într-un moment greu, că au fost jucători care au plecat şi jucători care au plecat şi s-au întors, cred că acum nu mai avem niciun motiv să nu ne concentrăm. Trebuie să lăsăm totul deoparte şi să ne gândim numai la primul meci”, a conchis tehnicianul de la Poli.
Un nou succes la limita: Poli Timisoara a invins CSM Resita cu 1 – 0
Citiți principiile noastre de moderare aici!