Cum antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a lipsit de la discuţiile cu presa, Cosmin Contra a preluat în forţă postul de tehnician şef, desigur cu sprijinul tânărului manager sportiv de la FC Timişoara. Iar prima măsută care va fi pusă în aplicare de Cosmin va fi aceea de a se pune titular la echipă, pe toate posturile chiar. Cam aceasta a fost astăzi atmosfera la întâlnirea tradiţională cu presa a clubului, iar cei doi reprezentanţi ai acestuia s-au distrat puţin cu ocazia zilei de 1 aprilie. Revenind în lumea serioasă de zi cu zi, internaţionalul lui Poli a spus că meciul de la Craiova, de sâmbătă, va arăta o altă faţă a echipei, mult îmbunătăţită.
„Am încredere că la meciul cu craiovenii vom arăta altfel. Trebuie să ne dăm seama de importanţa acestei partide. Este important să câştigăm în etapele care urmează, pentru a ajunge ca meciul cu CFR să fie ca o finală de campionat, o partidă de care pe care!”, a anunţat Cosmin Contra. El a mai declarat: „Nu ne interesează derularea cazului Varga-Bălan, noi trebuie să batem Universitatea Craiova. Avem un meci crucial sâmbătă pentru rămânerea în lupta pentru titlu. La craioveni lipsesc câţiva jucători importanţi, dar Universitatea are o echipă tânără şi ambiţioasă”.
Absenţele craiovenilor nu vor influenţa jocul echipei
Managerul sportiv al celor de la Poli, Daniel Stanciu, consideră că până la încheierea campionatului şansa la titlu încă se joacă. Stanciu nu crede că absenţele numeroase din lotul Universităţii Craiova ar ajuta într-o oarecare măsură Timişoara şi posibilitatea unui rezultat bun la Severin. „Avem un meci destul de greu la Drobeta Turnu Severin, în ciuda absenţelor importante (Dina, Lung, Prepeliţă şi Florin Costea) din echipa Universităţii. Formaţia craioveană este una redutabilă. Este înfometată de puncte, fiecare joc pentru ea este capital, în special în disputele de pe teren propriu. Este o luptă aprigă pentru salvarea de la retrogradare, aşa cum este şi în fruntea clasamentului. Sunt vreo 5-6 formaţii care se bat să se salveze. De aceea, misiunea noastr nu va fi una simplă”, a declarat, joi, Stanciu. Pentru managerul sportiv al clubului şansele de a obţine în acest an titlul mai există, chiar dacă acestea sunt doar teoretice. El a mai declarat că Poli este mai aproape de locul doi decât de prima poziţie a clasamentului.
Poli va juca sâmbătă cu Universitatea Craiova, în deplasare, de la ora 16:30. Meciul va fi transmis în direct de postul Digisport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!