Conducerea administrativă de la FC Timişoara ştia de posibila plecare a lui Vladimir Petrovic la naţionala Serbiei şi, în aceste condiţii, a avut în vedere şi numirea lui Contra la conducerea formaţiei alb-violete. Rămâne de văzut cum va avea loc această numire – el nu are dobândită categoria de antrenor pro, care i-ar permite să stea în conform cu regulamentele pe banca tehnică. În aceste condiţii, se pare că se va apela din nou la Vali Velcea, cel care este secundul lui Petrovic şi care a mai ocupat poziţia de antrenor principal atunci când situaţia de la club a cerut-o.
Toate semnalele date ce conducătorii clubului se îndreaptă spre internaţionalul timişorean. Daniel Stanciu a anunţat luni că va fi numit un antrenor „în venele căruia curge sânge alb-violet”. Mai mult, a spus că nu va fi o surpriză prea mare. De asemenea, Marian Iancu a anunţat că marţi va oferi decizia sa referitoare la antrenor, iar Contra este cel mai la îndemână „ocupant”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!