ACS Poli Timişoara a reuşit să se impună, cu 3-2, în faţa celor de la Ripensia Timișoara, în cadrul unei partide defăşurate pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Golurile au fost marcate de Nanu (minutele 23 și 35) și Bocșan (minutul 81), respectiv Barburescu (minutul 59) și Briciu (minutul 72-penalty).
Antrenorul Dan Alexa a apelat la alcătuirea echipei la mai mulţi dintre jucătorii folosiţi mai puţin în acest campionat, el a dorit să verifice gradul de pregătire, dar şi de „ştiinţă” al acestor fotbalişti. Este posibil ca unii să părăsească în curând echipa.
Poli a început cu Haidău, Bălace, Todorov, Bocșan, Morariju, Dragomir, Petre, Nanu, Niță, Balaure, Stavric. În repriza a doua au intrat juniori din cadrul clubului, precum Rusu și Bârnoi, dar și câțiva jucători aflați în probe, care vor fi în continuare monitorizați. Este vorba despre: Angelo Montenegro, un italian care a jucat în Bulgaria, Cristian Bădăuță, care a trecut pe la Berceni, Radu Oprea, de la Jimbolia, Silviu Măzăreanu, de la Vaslui, Răzvan Blănaru, de la Gloria Arad, Florin Popescu, de la Reghin, Ionuț Rus, Răzvan Rus și Cosmin Bârnoi, ultimii juniori ai clubului.
De cealaltă parte, Ripensia a jucat cu Rădulescu, Firuț, Francescu, Solomon, Luca, Păscăleanu, Vasilcin, Ștoi, Berescu, Ad. Ungureanu, Rațiu. Au mai intrat: Carlaonț, Ciobai, Bobină, Mediop, Briciu, Barburescu, Ungur și Cărpinișan
Vineri, 12 decembrie, va avea loc un joc-test al ACS Poli cu o selecționată a centrului de copii și juniori.
Foto: ACS Poli
Citiți principiile noastre de moderare aici!