Antrenorul Dan Alexa poate acum testa echipa pe care o are la dispoziţie după ce foştii săi colegi de pe vremea când activa ca şi fotbalist, Zicu şi Curtean, au ajuns în cantonamentul din Slovenia. Cei doi nu au plecat la pregătire împreună cu echipa și au intrat în ritmul de pregătire al echipei. Din păcate, Pedro Henrique este în continuare accidentat şi nu face parte din antrenamentele de zi cu zi.
Alexa, mulţumit de pregătirea elevilor săi
La o săptămână de la debutul cantonamentului sloven, Dan Alexa declară că este mulţumit de modul în care se pregătesc elevii săi.
„A fost o perioadă de acumulări şi mă bucură faptul că toţi jucătorii sunt sănătoşi. Din păcate, sunt probleme la Pedro, sper ca de mâine (n.r. sâmbătă) să-l avem în programul normal. Mă bucură foarte mult cum au răspuns jucătorii la efort. Mai urmează două meciuri de pregătire, voi încerca să cristalizez un prim 11, practic în două săptămâni începe campionatul”, a declarat Dan Alexa într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului ACS Poli Timişoara.
El este mulţumit și de modul în care s-au comportat fotbaliştii săi în cele două meciuri amicale de până acum susţinute în Slovenia.
„Mă bucur de modul în care au răspuns în teren, nu doar că au câştigat, ci de maniera în care au făcut-o. Am practicat un fotbal bun, acum mai vin şi jucătorii noi, Zicu şi Curtean, care acum încep pregătirea. O să încerc să-i folosesc în aceste două meciuri, pentru că sunt doi jucători importanţi, în care noi ne punem mari speranţe şi care cred că ne pot ajuta foarte mult”, a mai declarat tehnicianul.
Despre programul meciurilor din prima ligă, tras la sorţi de curând, Alexa spune că începutul va fi foarte greu, echipa sa urmând să întâlnească trei echipe care s-au aflat în prima parte a clasamentului ediţiei precedente.
„Este foarte important să începem noi bine, să fim pregătiţi sută la sută”, a mai subliniat tehnicianul timişorenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!