Ar fi greu de crezut că orice antrenor român care primeşte o propunere de a se instala pe banca tehnică a celor de la Dinamo Bucureşti nu se gândeşte la aceasta ca la o oportunitate. La fel, şi Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli, a fost pus puţin în dificultate de întrebarea despre posibila sa trecere la clubul alb-roşu, acolo unde a şi jucat ca şi fotbalist. După ce şi-a cântărit câteva secunde vorbele, Alexa a declarat simplu: „Nu vreau să comentez acest subiect”.
Numele lui Alexa a apărut pe o listă scurtă cu eventualele nume ce ar putea prelua echipa Dinamo după concedierea lui Stoican.
„Sunt doar nişte zvonuri, faptul că am apărut pe lista lui Dinamo îmi oferă mulţumiri, pentru faptul că se pare că am început să scot capul şi în antrenorat”, a precizat Dan Alexa.
El a spus că mai important înaintea meciului de sâmbătă este ca el să nu le înşele încrederea jucătorilor săi.
Totuşi, el a recunoscut că deocamdată nu a fost sunat de nimeni de la clubul bucureştean.
Interesant este că la Dinamo ar trebui să ajungă, tot conform zvonurilor, Daniel Stanciu, el urmând să preia funcţia de manager al clubului. Fostul conducător al lui Poli în era Marian Iancu ar putea fi legătura cu plecarea lui Dan Alexa.
„A fost o discuţie, dar cu câteva săptămâni în urmă, la Timişoara. El a spus că se va muta la Timişoara. El ar putea pleca la Dinamo, ar putea pleca de la Târgu Mureş, sau ar putea rămâne acolo. E o discuţie mai veche”, a declarat Alexa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!