„După acest meci cred că Poli este principala candidată la promovare în acest sezon. Felicit echipa mea pentru jocul prestat, dar tinereţea şi lipsa de experienţă s-a văzut în teren. A venit momentul în care am primit golul, pe un joc bun al nostru, a venit şi momentul eliminării şi am pierdut. N-am reuşit să fructificăm acele momente bune care le-am avut. Iar când joci împotriva unei echipe puternice aceasta contează. Atitudinea jucătorilor noştri a fost mult mai bună la această partidă”, a spus Daniel Oprescu.
Referitor la formaţiile din seria a doua a Diviziei B care luptă pentru promovare, Oprescu a spus că Alro are în acest moment cel mai bun lot: „După cele trei meciuri foarte grele avute de echipa mea (n.r. cu Alro, Bistriţa şi Poli) pot să spun că cel mai mult mi-a plăcut cum joacă Alro Slatina. Aţi văzut şi în meciurl dintre Poli şi Alro, echipa din Slatina a jucat mai bine şi cred că merita victoria”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!