Bucuros, dar şi emoţionat, Cosmin a spus că dedică succesul de sâmbătă seara familiei sale şi copiilor. „Sunt foarte bucuros că va fi această pauză de două săptămâni în campionat. Voi putea merge acasă la Madrid, să-mi văd familia, soţia şi copiii. Îmi e foarte dor de ei, este dificil să fiu despărţit de ei atât timp. Le mulţumesc pentru înţelegerea avută şi le dedic lor victoria din această seară”, a declarat Cosmin Contra la finalul partidei dintre Poli şi Rapid.
Despre joc, tehnicianul a spus că a fost un meci dificil, dar că îi felicită atât pe jucători cât şi pe membrii staff-ului tehnic pentru victorie. „Trebuie să recunosc, sunt foarte bucuros, e o victorie muncită. Am avut 25 de minute la începutul partidei în care Rapid ne-a dominat, am intrat cu frică în teren. Am avut noroc ca am egalat foarte repede. Am avut ocazii, am dominat, Rapid nu a mai arătat nimic în a doua repriză. Merităm această victorie şi merităm să continuăm această serie bună”, a declarat Contra.
El a admis că echipa sa porneşte mai greu, dar atunci când o face o face bine: „Parcă suntem un motor diesel, ne pornim mai greu. Felicit pe toată lumea, atât jucătorii, antrenorii, medicii, e un succes colectiv”. Fostul internaţional este mulţumit de revenirea în formă a lui Ianis Zicu. „Cred că s-a găsit numărul 10 de la Naţională, nu o să mai fie polemici pe tema aceasta. Zicu are genialitatea marilor jucători. Mă bucur că am reuşit să recuperez un jucător de asemenea valoare. Acum nu trebuie să i se urce la cap”, a subliniat antrenorul lui Poli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!